Vineri, 29 noiembrie 2019, începând cu ora 9,00 în sala „Regele Ferdinand” a Primăriei municipiului Arad încep lucrările Sesiunii naționale de comunicări științifice dedicată Zilei Naționale a României.
Tradiționala manifestare științifică arădeană, ajunsă în acest an la cea de-a unsprezecea ediție, este organizată de către Biblioteca Județeană „Alexandru D. Xenopol“ în colaborare cu Academia Română, filiala din Timișoara și va reuni istorici, cercetători și universitari din București, Pitești, Alba Iulia, Sibiu, Cluj-Napoca, Brașov, Timișoara, Oradea și Arad. Vor fi lansate douăsprezece volume scrise de către distinșii oameni de cultură participanți, iar sala Regele Ferdinand va găzdui și o Expoziție de manuale vechi de peste 100 de ani, prezentate de către reprezentanții Muzeului din Caransebeș.
„Ne onorează faptul că organizăm această Conferință științifică alături de Academia Română, filiala din Timișoara, iar alegerea titlului acestei prestigioase manifestări științifice, «Studii și Comunicări din Banat-Crișana», este unul cât se poate de nimerit. Avem lucrări științifice premiate de către Societatea de Științe Istorice din România, iar revista Historia a publicat deja două numere destinate special Aradului, consfințind astfel strădaniile noastre de a impune în istoriografia națională rolul pe care l-a jucat Aradul în urmă cu un secol, acela de capitală politică a Marii Uniri”, a declarat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.
Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.