Național Social Utile Ultima oră
Numărul la care copiii și adulții instituționalizați pot suna gratuit, pentru informații, consiliere sau semnalarea abuzurilor
Numărul la care copiii și adulții instituționalizați pot suna gratuit, pentru informații, consiliere sau semnalarea abuzurilor
10/09/2020 ⋅ 0 comentarii

Copii și adulții aflați în centrele rezidențiale pot suna la noul număr, 0800 500 550, pentru a afla informații, pentru consiliere și pentru a semnala eventuale probleme și abuzuri.

Autoritatea Națională pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, Copii și Adopții (ANDPDCA), Consiliul Tinerilor Instituționalizați (CTI), Centrul de Resurse Juridice (CRJ) și Reprezentanța UNICEF în România au lansat o nouă variantă a liniei telefonice de urgență Telverde 0800 500 550 destinată copiilor și adulților din centrele de instituționalizare.

Acest instrument, pilotat din luna iulie 2020, a apărut ca o necesitate în contextul pandemiei de COVID-19, pentru a reduce sentimentul de nesiguranță al copiilor și adulților din centre, pentru a le oferi consiliere și asistență psiho-socială, consiliere juridică, dar și pentru a preveni și identifica eventualele provocări și abuzuri cărora le pot cădea victime.

De asemenea, personalul DGASPC-urilor și al centrelor rezidențiale pot apela la Telverde pentru informații suplimentare sau ghidaj în anume situații legate de pandemia actuală și pot beneficia și ei de suport psiho-social și emoțional pentru a răspunde bine provocărilor din activitatea de zi cu zi.

Etapa de pilotare a acestui mecanism a pus la dispoziție informații în timp real și concrete despre situația copiilor și adulților din serviciile rezidențiale.

Astfel, în perioada 13 iulie – 4 septembrie, peste 300 de persoane au apelat numărul TELVERDE 0800 500 550, numărul total al apelurilor fiind 1.569. Cele mai multe apeluri au fost făcute de beneficiari adulți, care sună din nevoia de a fi ascultați, pentru a primi încurajare, dar și pentru a cere informații referitoare la pandemia de COVID-19. 

Anxietatea beneficiarilor este generată de faptul că nu pot ieși foarte des din centre, alte temeri fiind legate de singurătate, de boală sau de moarte. Anumite persoane sună frecvent, în general, din nevoia de a fi ascultate.

Temele de discuție sunt legate fie de problemele lor personale, fie de probleme ce țin de sistem și interacțiunea cu personalul centrelor. Sunt astfel menționate următoarele tipuri de probleme:

-amenințări din partea personalului, inclusiv pentru apelarea la linia TELVERDE,

-administrarea de medicamente din sfera neurolepticelor,

-condițiile de cazare,

-conflicte cu beneficiarii și personalul centrelor

-nemulțumiri cu privire la alimentație,

-nemulțumiri cu privire la punerea sub interdicție și capacitatea legală,

-dorința de a-și exercita dreptul la muncă.

Ca urmare a apelurilor primite, ANDPDCA a putut monitoriza atât starea psiho-emoțională a beneficiarilor sau personalului din centre, dar în egală măsură au fost luate măsuri imediate de rezolvare a situațiilor punctuale.

Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.