Național Cultură Religie Ultima oră
Martirii de la Treznea, comemorați la 80 de ani de la masacrele horthyste din Transilvania
Martirii de la Treznea, comemorați la 80 de ani de la masacrele horthyste din Transilvania
10/09/2020 ⋅ 0 comentarii

Martirii de la Treznea au fost comemorați la împlinirea a 80 de ani de la masacrele horthyste ce au avut loc în mai multe localităţi din Transilvania.

În cadrul evenimentului de Treznea a fost săvârșită o slujbă de pomenire și au fost depuse jerbe de flori la Monumentul Eroilor din localitate.

"Dacă am învăţat ceva din tragicele evenimente care au zguduit lumea - războaie, revoluţii, răscoale, holocaust, crimele de sub regimurile comuniste şi masacrele etnice - suntem obligaţi să luptăm şi noi în vreme de pace împotriva intoleranţei şi urii rasiale, împotriva xenofobiei, împotriva naţionalismelor deviante şi marginale, împotriva discriminărilor şi împotriva tuturor atentatelor la demnitatea umană. Trebuie să combatem cu tărie, orice formă de ideologie extremistă. Nu în ultimul rând, avem obligaţia să luptăm pentru apărarea valorilor creştine, pentru apărarea culturii şi civilizaţiei europene. Să nu uităm că învăţătura creştină este leacul tămăduitor al lumii. Dumnezeu să-i odihnească în linişte şi pace, pe toţi martirii neamului românesc!", a spus Marcel Virgil Ţurcaş, prefectului judeţului Sălaj.

Duminică va avea loc o comemorare şi în localitatea Ip, unde au fost ucişi 157 de oameni.

În toamna anului 1940, imediat după intrarea în vigoare a Dictatului de la Viena, care prevedea cedarea Ardealului de Nord către Ungaria horthystă, în mai multe localităţi din această parte a României trupele maghiare au ucis sute de români, printre cele mai cunoscute fiind masacrele de la Treznea, unde au fost ucise 86 de persoane, şi Ip, cu 157 de morţi.

Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.