Național Cultură Ultima oră
Turneul Internațional Stradivarius 2020 ajunge în vestul țării. Se numește „PIAZZOLLA 99” și este dedicat celor din prima linie
Turneul Internațional Stradivarius 2020 ajunge în vestul țării. Se numește „PIAZZOLLA 99” și este dedicat celor din prima linie
01/09/2020 ⋅ 0 comentarii

Cea de-a 13-a ediție a Turneului Internațional Stradivarius, numit „PIAZZOLLA 99”, continuă în acest an cu o serie de 12 concerte în România, evenimentul din Timișoara urmând să se desfășoare vineri, 4 septembrie, de la ora 19.00, la centrul cultural Faber.

„Am sperat și am așteptat până în acest moment reîntâlnirea cu publicul iubitor de muzică clasică, și, cu multă bucurie, dorim să anunțăm seria de concerte pe care violonistul Alexandru Tomescu – Vioara Stradivarius Elder Voicu și artistul argentinian de bandoneon, Omar Massa, au pregatit-o pentru această ediție”, au transmis organizatorii. 

Turneul Internațional Stradivarius a parcurs o călătorie minunată, XII ediții pline de experiențe frumoase exprimate prin Muzică, Atitudine, Valori si, mai presus de orice, prin apropierea de publicul tradițional dar și cel mai tânăr și neexperimentat, iar violonistul Alexandru TOMESCU, liderul acestui proiect, crede în angajamente pe termen lung, în întâlniri care rezistă timpului și își dezvoltă adevărata valoare, asemeni muzicii.

”Turneul Stradivarius “PIAZZOLLA 99” îl dedicăm tuturor celor care sunt acolo, în prima linie, în lupta cu acest virus perfid -Covid-19, de la cadrele medicale, curieri, șoferi de taxi, ambulanță, artiști și, nu în cele din urmă, fiecăruia dintre noi, care, știut sau neștiut, putem ajunge în linia întâi. Gândurile noastre bune și muzica se îndreaptă, în egală măsură, către toți cei care au trecut prin această boală sau care au trăit această experiență lângă persoane dragi. Muzica ne poate reda speranța! Muzica înseamnă conexiune în ciuda distanțării și merge mai departe, cu fiecare dintre noi.” a declarat Violonistul Alexandru Tomescu.

Programul va avea durata de 75 de minute și va conține lucrări de Astor Piazzolla – Bruno y Sarah, Calambre, Night Club 1960, Oblivion, Libertang revoluționează genul muzical într-o formă colorată, cu un limbaj ritmic original, spirit puternic dramatic și pasionat. Haendel – Adagio in Re major, Bach – Aria pe coarda sol, Beethoven – Duo in do major, Massenet – Meditatia, Kreisler – Preludiu si Allegro, Porumbescu – Balada, George Enescu-Lăutarul, Omar Massa – Avincis Tango. A cry for Solitude este o lucrare muzicală în primă audiție și este compusă special pentru acest turneu, de către compozitorul Dan Popescu.

 

 

Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.