Ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, a anunţat, marţi seară, că Executivul ia în calcul trei scenarii în vederea reluării activităţilor culturale în interiorul sălilor de spectacole, exprimându-şi speranţa ca acest lucru să fie posibil după 15 septembrie, transmite Agerpres.
Oficialul din Guvern, care a explicat că a fost aşteptat "momentul oportun pentru a face acest demers, astfel încât să nu fie periclitată sănătatea românilor", a prezentat propunerile pentru trei scenarii:
- redeschiderea sălii la o capacitate de 100% din totalul numărului locurilor disponibile;
- redeschiderea sălii la o capacitate de 66% din totalul numărului locurilor disponibile, întrucât familiile vor putea sta împreună şi grupuri până la trei persoane;
- menţinerea interdicţiilor pentru evenimentele culturale în spaţii închise şi pentru cinematografe.
Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU) se reuneşte astăzi pentru a dezbate ordinul comun privind regulile de protecţie sanitară pe timpul campaniei electorale, dar şi măsurile referitoare la redeschiderea teatrelor, cinematografelor şi restaurantelor.
Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.