Ambasada României în Republica Italiană, Accademia di Romania - Roma şi asociaţia culturală ProEvent organizează vineri, 24 iulie 2020, ora 21:00, proiecţia filmului "Maria, Regina României", regizat de Alexis Sweet Cahill, conform unui comunciat remis Agerpres.
Evenimentul va avea loc la Casa del Cinema - Teatrul în aer liber "Ettore Scola" din Roma, iar proiecţia va fi în limba română, cu subtitrări în italiană. Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.
Filmul ”Maria, Regina României” (2019) este o mărturie a zbuciumului, a controverselor, a încleştării minţii şi inimilor. Pelicula este o poveste bazată pe fapte reale care are în prim plan figura marcantă a Reginei Maria, pe fondul unei Românii devastate de Primul Război Mondial. Mult încercată de conflict, ţinută captivă foametei şi deznădejdii, soarta politică a ţării este extrem de incertă. În primăvara anului 1919, Regina pleacă la Conferinţa de Pace de la Paris să-i întâlnească pe cei mai puternici lideri ai lumii şi să lupte pentru o Românie Mare. Îşi salvează ţara, ce nu i-a fost natală, folosind cea mai puternică armă de pe Pământ: iubirea.
Evenimentul face parte din programul de vară "Caleidoscopio" care se desfăşoară în perioada 6 iulie - 14 septembrie 2020 la Casa del Cinema.
Prin această iniţiativă Ambasada României în Italia, alături de Accademia di Romania - Roma şi de asociaţia ProEvent, doresc să continue tradiţia filmului românesc la Roma, contribuind la promovarea artei cinematografice române şi a dialogului cultural româno-italian.
Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.