Basarab Nicolescu, cercetătorul român care a revoluționat fizica prin conceptul Odderon, actualmente profesor la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, a fost nominalizat la Premiul Nobel pentru Pace.
Într-o postare făcută pe Facebook, cercetătorul român a anunțat că reprezentanții a opt universități și alte personalități din diferite țări l-au nominalizat la Premiul Nobel pentru Pace 2020.
Basarab Nicolescu, născut la 25 martie 1942 la Ploieşti, este una dintre cele mai importante personalități contemporane ale României, informează a1.ro.
Basarab Nicolescu este, fără îndoială, una dintre cele mai importante personalități contemporane ale României. Fizician, filosof și membru de bază al Academiei Române, Basarab Nicolescu este cunoscut în special pentru Odderon, un concept pe care l-a inventat în 1973. Teoria sa a fost confirmată abia după 45 de ani de către cercetătorii de la CERN (Organizația Europeană pentru Cercetare Nucleară). În urmă cu aproape doi ani, el a primit titlul de Doctor Honoris Causa din partea Universității Naționale de Arte Iași.
Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.