”Născătoare de Dumnezeu, pururi Fecioară, sfintei şi dumnezeieştii tale icoane cu dragoste şi cu credinţă închinându-ne, o sărutăm, mulţumind. Căci printr-însa dăruieşti celor credincioşi cu adevărat tămăduiri sufletelor şi trupurilor. Pentru aceasta, grăim către tine: Slavă fecioriei tale, slavă milostivirii tale, slavă purtării tale de grijă, ceea ce eşti una binecuvântată” (Tropar)

Ziua de 12 iulie a fiecărui an ne aduce spre cinstire Icoana Maicii Domnului Prodromița (Înaintemergătorea) ”cea nefăcută de mână omenească”, din tezaurul Schitului românesc Sfântul Ioan Botezătorul – Prodromu de la Sfântul Muntele Athos.

”Eu, Iordache Nicolau, zugrav din târgul Iașilor, am zugrăvit această sfântă icoană a Maicii Domnului cu însăși mâna mea, la care a venit o minune: după ce am isprăvit veșmintele, după meșteșugul zugrăvirii mele, m-am apucat să lucrez fețele Maicii Domnului și a lui Iisus Hristos. Privind eu la chipuri, cu totul a ieșit din potrivă, pentru care foarte mult m-am mâhnit, socotind că mi-am uitat meșteșugul. A doua zi, după ce m-am sculat, am făcut trei metanii înaintea Maicii Domnului, rugându-mă să-mi lumineze mintea, să pot isprăvi sfânta ei icoană. Când m-am dus să mă apuc de lucru, am aflat chipurile drese desăvârșit, precum se vede. Văzând această minune, n-am mai adaos a-mi pune condeiul, fără numai am dat lustrul cuviincios, deși o greșeală a fost aceasta că am dat lustru la o asemenea minune.”, este mărtuira de netăgăduit a iconarului Iordache Nicolau despre icoana cea ”nefăcută de mână omenească” a Maicii Domnului.

Istoria acestei icoane începe în anul 1863, în timpul lucrărilor de construire ale Schitului Prodromu de la Muntele Athos, când cuvioșii ctitori Nifon şi Nectarie căutau un iconar care să zugrăvească pe lemn o icoană a Maicii Domnului cu totul deosebită, aşa cum aveau toate mănăstirile de la Sfântul Munte. Cum o asemenea lucrare cerea și o viață pe măsură, cei doi cuvioși ctitori, Nifon și Nectarie, au pus anume condiții pentru cel care avea să se angajeze la o asemenea lucrare: curăția trupească şi sufletească, spovedania la duhovnic, post şi rugăciune către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu pe toată durata lucrării.

Astfel, cu ajutorul lui Dumnezeu, cei doi cuvioși îl găsesc pe iconarul Iordache Nicolau din Iași, om bătrân și credincios, care primește cu evlavie rânduielilor celor doi călugări. În anul 1863 se apucă de lucrul cel bun al pictării Icoanei Maicii Domnului, la Mănăstirea Bucium din Iași, care era pe atunci metoc al Schitului Prodromu. Terminând de pictat veșmintele și celelalte părți ale icoanei, după rânduiala tehnicii picturii tradiționale de icoane a lăsat să picteze la sfârșit Sfintele Fețe (a Maicii Domnului și a Pruncului Iisus), însă, în mod inexplicabil acestea nu puteau fi zugrăvite.

Speriat și mâhnit că poate şi-a uitat meșteșugul, bătrânul iconar a acoperit icoana, a încuiat atelierul şi a amânat lucrul pentru a doua zi. În dimineața următoare însă, a descoperit icoana desăvârșit pictată, cu fețele luminoase şi pline de dumnezeiesc har, fără să înțeleagă însă cum se petrecuse această minune. Înfricoșat de cele petrecute, a lăsat scris mărturia mai sus amintită, iscălită cu propria sa mână și datată 29 iunie 1863. Cercetată la microscop, Icoana nu prezintat urme de pensulă, acest lucru întărind credința că Sfintele Fețe au fost pictate miraculos de mână nepământească.

Se spune că portretele zugrăvite pe icoană sunt identice cu portretele reale ale Fecioarei și Pruncului Iisus așa cum au fost consemnate de martorii oculari contemporani. Există o descriere rămasă de la Sfinții Epifanie şi Nichifor:

”Încă de când viețuia pe pământ era fața ei ca vederea bobului de grâu, păr galben, ochi ascuțiți la vedere, întru care luminile erau asemenea rodului de măslin, sprâncenele ei erau plecate și ales de negru, nasul potrivit, buzele ca floarea trandafirului, fața nu rotundă, nici scurtă, ci puțin alungită, mâinile și degetele lungi, hainele pe care le purta erau simple și puțin mai lungi decât măsura corpului, cu trupul gingaș, având părul bine și cu multa cuviință legat.”

De-a lungul timpului au fost făcute câteva copii, dintre care unele au rămas în Sfântul Munte, iar altele au fost trimise în România, toate fiind făcătoare de minuni.

Rugăciunea rostită de preoți înaintea acestei icoane:

Prea Sfântă Stăpană, de Dumnezeu Născătoare, pururea Fecioară Marie, protectoarea și apărătoarea noastră, cerem a Ta nebiruită apărare. Împărăteasa Cerului și a pământului, ceea ce ai cu dreptate numele de "Prodromița", adică înaintemergătoare, întărește-ne întru lucrarea faptelor bune și ne du de mână întru Împărăția cea cerească. Povățuiește-ne pe noi, toți drept credinciosii creștini, spre a vedea și veșnic a ne îndulci de mărirea Fiului Tău și Dumnezeul nostru, că Binecuvântată și Prea Proslavită ești, în vecii vecilor. Amin.