Episcopia Română a Australiei și Noii Zeelande desfășoară un proiect complex, care include prima mănăstire ortodoxă românească din emisfera sudică, un centru social și unul cultural, un paraclis episcopal și o biserică ce va purta hramul „Sfinții Trei Ierarhi Români: Andrei Șaguna, Grigorie Dascălul și Teodosie de la Brazi”, informează basilica.ro.
Mănăstirea, cu hramul Izvorul Tămăduirii, a fost înființată în 2011, iar capela cu același hram a fost sfințită în 2012, când s-a pus și piatra de temele pentru Centrul Social-Pastoral „Sf. Împărați Constantin și Elena”. De atunci, se slujește Sfânta Liturghie neîncetat. Acolo funcționează și sediul centrului eparhial.
După ce se vor încheia lucrările la acest complex, care va include spații pentru locuire și pentru birouri, se va începe zidirea bisericii mari, care va fi un simbol al unității românilor de pretutindeni.
La Capela „Izvorul Tămăduirii” a mănăstirii există deja o raclă cu fragmente din moaștele celor trei sfinți.
Astfel, la Melton va funcționa un centru al ortodoxiei românești din regiune. „Este necesar să creeze condiții pentru activitatea pastoral-misionară din cuprinsul eparhiei, pentru a păstra credința creștină, cultura și tradițiile românești din Australia și Noua Zeelandă”, a spus Preasfințitul Părinte Mihail, conform aceleiași surse.
Episcopia Română a Australiei și Noii Zeelande a fost înființată în 2008, iar Părintele Episcop Mihail a fost întronizat în același an, de sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel, care este și hramul Catedralei Ortodoxe Românești din Melbourne, Australia.
Foto: Basilica
Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.