Chemați deja spre sfințenie fiind, încă din primele două Duminici de după Rusalii, după modelul Tuturor Sfinților și a Sfinților Români, și aflând din cea de a treia că grijile vieții greșit dozate și direcționate ne țin departe de vocația noastră, astăzi, Duminica a 4-a după Rusalii ne aduce înaintea sufletului și a minții un dialog al credinței între Mântuitorul și sutașul care avea o slugă ce ”rău se chinuia”.
Iubirea, smerenia, credința sunt mesajele acestei Duminici, coborâte din Cuvânt de Evanghelie prin pilda credinței nestrămutate a sutașului. Nu aduce sluga, nu o coboară prin acoperișul casei, nu cere să Se atingă de ea ci la răspunsul Mântuitorului că ”voi veni și îl voi vindeca”, acesta reușește să Îl uimească chiar și pe Hristos prin cuvintele ”Doamne, nu sunt vrednic să intri sub acoperișul casei mele, ci zi numai cu cuvântul și se va vindeca sluga mea”.
Tulburător și greu și numai de privit spre o astfel de măsură a credinței despre care Însuși Mântuitorul avea să spună: ”Adevărat grăiesc vouă: la nimeni, în Israel, n-am găsit atâta credinţă”.
Despre credința sutașului din Evanghelia de astăzi, mântuire și responsabilitatea folosirii cuvântului a vorbit astăzi și Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, aflat în Parohia Șepreuș din Arad, unde, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, a săvârșit Sfânta Liturghie Arhierească. Bucuria tuturor celor care s-au părtășit astăzi de această împreună-rugăciune cu ierarhul arădean a fost cu atât mai mare cu cât pe lângă Sfânta Liturghie, au fost sfințite lucrările (refacerea catapetesmei, parte din pictura interioară, pardoseala, exteriorul, acoperișul, Capela mortuară) de care Părintele paroh și credincioșii s-au îngrijit pentru ca biserica cu hramul ”Buna Vestire” în haină se sărbătoare să fie la fiecare liturghie. Iar pentru că Părintele Florin Horațiu Borca, împreună cu familia, a arătat prin fapte că a înțeles lucrarea în Biserică a fost hirotesit iconom stavrofor.
Tot astăzi, și tot în mijlocul comunității din Șepreuș, Protopopiatul Arad, tânărul Sebastian Bunteanu a fost hirotonit diacon pentru Parohia Șomoșcheș, iar Constantin Daniel Sbârcea hirotonit întru preot pentru Parohia Agrișu Mic.
Cuvântul Ierarhului
Solidaritate prin rugăciune, bunătate și cuvânt bun
”Evanghelia Duminicii a 4-a după Rusalii (Matei 8, 5-13) ne relatează cum Domnul nostru Iisus Hristos a vindecat în Capernaum pe servitorul unui sutaș sau centurion roman. Vindecarea unui om bolnav de alt neam decât evreu și de altă religie, prevestește faptul că Evanghelia lui Hristos va fi propovăduită la toată lumea, fiindcă Dumnezeu iubește pe toți oamenii. Totodată, acest eveniment arată că mântuirea nu este un program, nu este un lucru prestabilit, nu este o problemă fixă. Mântuirea nu este a omului, ci este a lui Dumnezeu. De aceea nu avem voie să ne mândrim nici chiar cu faptele pe care noi le facem în vederea mântuirii.
Sutașul arată că mântuirea este întâlnirea cu Dumnezeu, cunoașterea lui Dumnezeu, iar această minune nu are limite și legi. Luând în considerare acest comportament, Sfântul Apostol Pavel spune atât de elocvent: „Păgânii care nu au lege din fire fac cele ale legii”. Sutașul nu a avut legea lui Moise, ci a avut bunătate și această bunătate l-a dus la Domnul Hristos. Dacă nu ar fi iubit pe sluga lui, n-ar fi avut prilejul să se adreseze lui Dumnezeu: „Doamne, sluga mea zace în casă, slăbănog, chinuindu-se cumplit”. Iar Domnul l-a lăudat pentru credința lui și i-a vindecat sluga.
Este impresionantă credința puternică și deloc sofisticată a sutașului. Smerenia lui este semnificativă, arătând că nu este vrednic să primească în casa lui pe Mântuitorul Iisus Hristos. Vedem că valoarea persoanei umane este mai presus de orice rang și stare a vieții. Observăm de asemenea că, cuvântul Domnului Hristos ridică din boală și din moarte persoana umană, dăruind sănătate și viață.
Evanghelia ne determină să ne gândim și la forța cuvântului mobilizator a sutașului și la puterea cuvântului vindecător și dătător de sănătate a Domnului Hristos.
De aceea, trebuie să folosim cu toată responsabilitatea cuvântul, deoarece cuvântul poate vindeca sufletește și poate răni. Să ne rugăm pentru cei bolnavi, pentru cei care nu se pot ruga și pentru cei care au nevoie de rugăciunea noastră, fiindcă Dumnezeu primește rugăciune pe care o săvârșim în biserică, acasă și pretutindeni. Să luăm exemplu de credință, pe cât de simplă pe atât de puternică, de la acest sutaș păgân. Să căutăm smerenia lui și să nu ne lăsăm biruiți de mândrie ori de o prea bună părere despre noi înșine. Solidaritatea cu oamenii aflați în dificultăți, rugăciunea și cuvântul ziditor să le practicăm pentru a cultiva comuniunea cu Dumnezeu și cu semenii.”, a spus Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul.
5 iulie 2020, o zi de frumoasă sărbătoare în Parohia Șepreuș, unde preoții, diaconii, autoritățile locale, județene și centrale, și credincioșii, adunați în împreună-rugăciune cu Ierahul lor au trăit momente de o deosebită încărcătură duhovnicească.
O zi și o Sfântă Liturghie, la finalul căreia Preasfinția Sa a adresat cuvinte de apreciere pentru frumusețea lucrării din Parohia Șepreuș, pentru frumoasa conlucrare din comunitate, iar Părintele Paroh a mulțumit, la rândul său, Preasfințitului Emilian pentru prezență, pentru distincția primită, și Înaltpreasfințitului Timotei, Arhiepiscopul Aradului, pentru toată dragostea.
Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.