La inițiativa colectivului Școlii Profesionale ”ASTRA″, joi, 21 noiembrie 2019, în ziua prăznuirii ”Intrării Maicii Domnului în Biserică”, după Sfânta Liturghie a avut loc, la Biserica Grădiște 2, slujba de parastas în memoria celor căzuți în Al Doilea Război Mondial. În această zi Biserica îi pomenește pe cei care au murit fără lumânare în împrejurări neașteptate.
Slujba a fost oficiată către părintele paroh Roja Viorel, la ea participând enoriașii parohiei, alături de cadre didactice și elevi ai Școlii Profesionale ”ASTRA” Arad.
Momentul de rugăciune pentru cei căzuți în Al Doilea Război Mondial a fost cu atât mai plin încărcătură emoțională cu cât a participat și veteranul Corneliu Iaschevici. Participant la cel de-Al Doilea Război Mondial, Eroul de la Stalingrad a scăpat din bătaia gloanțelor cu ajutorul proniei lui Dumnezeu care l-a adus până la vârsta de 99 de ani pe care a împlinit-o în luna octombrie.
”Veteranul Corneliu Iaschevici este un model venit parcă dintr-o altă lume guvernată de alte principii și valori. El consideră că și-a făcut datoria față de țară. Cuvintele acestea, ”datorie și țară”, sunt tot mai rar folosite azi, fiind uitate parcă într-un colț.
Noi îl considerăm pe Corneliu Iaschevici un erou pentru că a stat în bătaia gloanțelor riscânu-și viața, a răbdat foame și geruri aspre, a mers pe jos mii de kilometri pentru România. Deși știa că sunt șanse foarte mari să moară pe front, Iaschevici Corneliu nu s-a ascuns și nu a căutat pretexte să scape de prima linie. Numai cei curajoși stau în față și luptă iar cei slabi se plâng și mor”, a spus Cristian Stoica, profesor la Școala Profesională ”ASTRA”.
Din fața Sfântului Altar, au fost ridicate rugăciuni și au fost pomeniți toți cei care au murit pentru Neam și Țară în cea de-a două conflagrație mondială. Prea mulți au murit fără slujbă de înmormântare, prea mulți fără o lumânare la cap.
Vizibil emoționat, la finalul evenimentului, veteranul Corneliu Iaschevici a spus că numai Dumnezeu l-a păzit timp de 4 ani cât timp a fost pe front și l-a ținut în viață până la această vârstă, mulțumindu-i părintelui Roja Viorel pentru frumoasa slujbă.
”Noi, cei de astăzi, suntem obligați să le păstrăm vie memoria, să îi pomenim în rugăciunile noastre și să nu le uităm niciodată jertfa!”, a completat domnul profesor Cristian Stoica.
Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.