Național Învățământ Ultima oră
Meseria de lutier va fi introdusă oficial în învăţământul din România
Meseria de lutier va fi introdusă oficial în învăţământul din România
18/06/2020 ⋅ 0 comentarii

Meseria de lutier va fi introdusă oficial în învăţământul din România. Standardul de pregătire profesională pentru această meserie de meşteşugar în construirea şi repararea viorilor a fost publicat în Monitorul Oficial. 

Meseria de lutier va putea fi regăsită în învăţământul profesional, inclusiv în cel dual, aceasta fiind o veste foarte bună pentru locuitorii din Mureş, unde fabricile de viori din Reghin cer de ani de zile ca şcolile să pregătească lutieri. 

Școala unui lutier înseamnă 930 de ore de pregătire practică pe an, dintre care 300 de ore la compania care a făcut parteneriat cu şcoala. Elevii vor deprinde tipurile de instrumente muzicale, standarde de calitate, dar şi aplicarea tehnicilor tradiţionale de confecţionare şi ornamentare. Introducerea acestei calificări se pregăteşte de ani de zile în Mureş. 

Măsura este cea mai bună veste pentru cele două fabrici şi 20 de ateliere din zonă care, deşi îşi instruiesc singure personalul, au reuşit să facă din România cel mai mare exportator de viori din Uniunea Europeană, în afara spaţiului comunitar.

 Foto: Agerpres

 

Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.