La inițiativa doamnei Rector, prof. univ. dr. Coralia Adina Cotoraci, cu prilejul ”Zilei mondiale a donatorului de sânge”, Universitatea de Vest "Vasile Goldiș" din Arad a răspuns favorabil prin intermediul voluntarilor - cadre didactice, personal administrativ, studenți și rezidenți UVVG – participând în această săptămână la Centrul de Transfuzie Sanguină Arad, pentru donarea de sânge.
Motto-ul voluntarilor: ”O pungă de sânge poate salva 3 vieţi"
”Prin această acțiune încurajăm conceptul de donare benevolă de sânge, ca simplu gest de sprijin adus sistemului național de sănătate. Prin solidaritate și inițiativă comunitară față de pacienții aflați în situații de criză, tragem un semnal de alarmă cu privire la nevoia pregnantă și permanentă de sânge și de preparate sanguine. Vă așteptăm alături de noi!”, spun reprezentanții UVVG Arad.
Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.