Organizatorii festivalului de jazz de la Gărâna au anunțat că ediția din acest an va avea loc în perioada 6 – 9 august.
„Nu am renunțat nici o clipă să sperăm la reîntâlnirea noastră în această vară sub semnul jazzului, așa că am reconfigurat line-up-ul, astfel încât să vă propunem o ediție 100% europeană! Concertele vor avea loc pe o singură scenă, cea din Poiana Lupului. Am invitat exclusiv muzicieni europeni, date fiind condițiile restrictive de călătorie din această perioadă.Gărâna Jazz Festival 2020 va găzdui personalități ale jazzului european cu contribuții remarcabile la evoluția jazzului mondial, precum și muzicieni din elita jazzului românesc. Unii dintre muzicieni au mai fost oaspeți ai festivalului, alții vor cânta pentru prima oară aici. Veți putea asculta cele mai noi compoziții ale lor, vă veți putea bucura de diversitatea stilistică a proiectelor și, de ce nu, vă puteți îndrăgosti de muzicieni la prima ascultare”, spun organizatorii evenimentului, conform pressalert.ro.
Trupele confirmate până acum: Rymden (Norvegia, Suedia), David Helbock Trio (Austria), Quadrivium – Markus Stockhausen & Jörg Brinkmann (Germania), Vasko Atanasovski Adrabesa Quartet feat. Michel Godard (Slovenia, Italia, Franța), Edgar Knecht meets Frederik Köster (Germania), Nik Bärtsch’s Ronin (Elveția), iar din România: Marius Pop Band, Emi Drăgoi Group șiVan Der Cris. „Sperăm să îi avem pe scena din Poiana Lupului pe: Shri – The Letter (UK, Norvegia), Dhafer Youssef (Tunisia), Lars Danielsson – Liberetto III (Suedia, Franța), ADHD (Islanda). Vom reveni cu actualizări ale programului Gărâna Jazz Festival 2020 în perioada următoare”, au mai adăugat organizatorii.
Biletele vor fi puse în vânzare pe bilete.ro într-un număr limitat, conform restricțiilor actuale privind numărul de persoane care pot participa la un eveniment în aer liber. Vor exista doar abonamente pentru întreaga durată a festivalului, la prețul de 360 ron. Abonamentele deja achiziționate pentru festival rămân valabile pentru perioada 6-9 august 2020.
Foto: contributors.ro
Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.