Din Arad Utile Din Bucătăria Lui Eliss Ultima oră
Din Bucătăria Lui Eliss. Tagliatelle de casă cu somon și dovlecel
Din Bucătăria Lui Eliss. Tagliatelle de casă cu somon și dovlecel
13/06/2020 ⋅ 0 comentarii

Bună dimineața, cu o cană zdravănă de cafea în mână, căci unele dimineți necesită așa ceva pentru a începe o nouă zi, în forță! Rețeta de astăzi e nelipsită de culoare, cam cum ar trebui să ne fie și viața, chiar dacă uneori mai întâmpinăm momente dificile, ușor de făcut, fără îndoială – gustoasă și menită să vă încânte papilele gustative! 

Nu cred că vă e necunoscută sintagma „pastele îngrașă!”.  Oare ce nu dăunează organismului, consumat în exces? Nu vă feriți de paste, vă rog eu! Dacă sunt făcute corect, cu făina potrivită, fără coloranți artificiali, organismul le va digera fără probleme. Plus că, nu mâncăm paste dimineața, la prânz și seara si în fiecare zi, ca să putem afirma că pastele nu sunt prietene cu kilogramele noastre. De altfel, porția recomandată pentru o persoană este de 100 g de paste din care maxim 30 g trebuie să fie sosul iar restul de 70 g, paste. Deseori, sosurile sunt cele care au un aport caloric mai mare decât pastele, mai ales când conțin cantităti mari de unt, ulei, smântână, etc.  

Pentru rețeta de azi am folosit tagliatelle de casă cu legumele în aluat ( sfeclă, morcovi și spanac). Somonul, după cum se vede în poze, a fost destul de mare ( aprox 2 kg) , așa că ceea ce a rămas am introdus la congelator pentru a-l folosi curând în alte preparate.

Ca ingrediente, pentru două persoane, aveți nevoie de:

-160 g de paste ( dacă nu găsiți tagliatelle sau nu vă plac, puteți folosi ceea ce preferați voi în materie de paste) 

-400 g somon

-50 g unt

-4 căței de usturoi

-un dovlecel mediu

-10 roșii cherry ( eu am folosit și kumato deoarece aveam rămase de data trecută)

-o hașmă sau o ceapă mică roșie

-un ardei iute jalapeno sau alt tip

-50 g parmesan

-sucul de la o jumătate de lămâie

-sare, piper

Dovlecelul se curăță de semințe ( dacă are) se taie cuburi mai mari și se pune în tigaie alături de unt, usturoiul zdrobit, hașma tocată mărunt, sare și piper și se lasă 2 minute la foc mediu. Între timp punem apa pentru paste să fiarbă. Pregătim în continuare roșiile pe care le tăiem în două și le adăugăm peste dovlecel, tocăm mărunt jumătate din ardeiul iute, tăiem somonul în bucăți potrivite și îl punem peste restul ingredientelor, tot acum adăugăm și sucul de lămâie si mai lăsăm pe foc compoziția pentru înca 3-4 minute. Pastele se fierb timp de 4 minute pentru a ieși „al dente”. După cele 4 minute în care toate ingredientele sunt gătite corespunzător, adăugăm și parmesanul, condimentăm după gust cu sare și piper dacă mai este nevoie, amestecăm timp de un minut și avem pregătită compoziția pentru paste. 

Pastele se servesc calde, pentru o aromă în plus puteți adăuga câteva frunze de busuioc proaspăt în farfurie și desigur, pentru cei care mâncați picant fără teamă, puteți să adăugați și ardei iute extra. Acestea fiind spuse și „gătite”, să aveți poftă indiferent de ceea ce serviți, să aveți curaj să încercați lucruri noi și să aveți parte de un weekend cu soare în suflet! 

Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.