Zile de sărbătoare și totuși nu doar despre bucurie, pentru că noaptea de Rusalii a anului 1951 poartă în România povara unei amintiri dureroase, când peste 40.000 de oameni au fost deportați în ”Siberia românească”. 

Momentul rămas în istorie și în memoria victimelor drept Cumplita noapte de Rusalii, din păcate prea puțin cunoscut chiar și la 30 de ani de la căderea regimului comunist, amintește despre luarea cu forța  din casele lor a peste 40.000 de oameni  din județele Timiș, Caraș-Severin și Mehedinți pentru a fi duși în Bărăgan. 

A fost una dintre cele mai mari operațiuni de deportare din istoria României, anunță Muzeul Național Cotroceni, care a făcut publice mai multe fotografii relevante. 

Totul a început în 1951, în noaptea dintre 18 spre 19 iunie, de Praznicul Rusaliilor, iar Arhivele ne arată astăzi că 12.791 de familii, totalizând peste 40.000 de persoane, români, sârbi, germani, din 172 de localități aflate în județele Timiș, Caraș-Severin și Mehedinți, toate din zona de frontieră cu Iugoslavia, devenită stat inamic al Marelui Frate de la Răsărit, au fost luate cu forța din casele lor, având dreptul la doar câteva bunuri personale, și transportate, în vagoane de vite, în Bărăgan. 

”Măsura, o practică regăsită la toate regimurile totalitare, justifica de fapt un exercițiu pentru consolidarea puterii prin intermediul instaurării, prin orice mijloace, a terorii colective. Statul comunist își rezerva dreptul ca „pe cale de decizie, să dispună mutarea din centrele aglomerate a oricăror persoane care nu-şi justifică prezenţa în acele centre, precum şi mutarea din orice localitate a celor care, prin manifestările faţă de poporul muncitor, dăunează construirii socialismului în Republica Populară Română. Celor în cauza li se va putea stabili domiciliul obligator în orice localitateˮ, conform Muzeului Național Cotroceni. 

În schimbul caselor și a gospodăriilor lăsate în urmă, multe intrate în proprietatea autorităților locale, regimul punea la dispoziția „evacuaților” câte o mică suprafață aridă de pământ, delimitată de câte 4 țăruși și un număr, în perimetrul Regiunilor Ialomița, Galați și Constanța. 

Astfel, în mijlocul câmpului, cu puținul pe care fiecare familie a avut dreptul să-l ia la plecare, au fost ridicate 18 așezări, formând împreună, ceea ce astăzi poartă numele de „Siberia românească”. 

În primii 5 ani, din cauza condițiilor inumane de trai, a lipsei aproape în totalitate a oricărei forme de asistență medicală, peste 1700 de deportați și-au pierdut viața, din care 175 erau copii. 

”Fie că ne referim la Rubla, Schei, Bumbăcari, sau Brateş, la Fundata, Viişoara, Dâlga, Salcâmi, Valea Viilor, Răchitoasa, sau Lăteşti, toate aceste sate, construite de la zero, din chirpici, stuf sau paie, au devenit, pentru sutele de familii de români, aromâni, saşi, șvabi, germani şi sârbi, adevărate locuri ale suferinței. Curând, acestea aveau să devină „domiciliul obligatoriu” și pentru alte sute de indezirabili - deţinuţii politic pe care sistemul carceral nu reușise să-i redea societății întru totul „reeducați” - și care, după expirarea pedepsei, erau trimiși forțat în aceste locuri pentru o nouă perioadă de recluziune. Corneliu Coposu, Constantin Ticu Dumitrescu, Ion Diaconescu, Ion Ioanid, Alexandru Ivasiuc sau Gheorghe Boldur-Lăţescu sunt doar o parte dintre cei care, eliberați din închisori, și-au intersectat destinele cu deportații din Cumplita noapte de Rusalii.”, conform aceleiași surse. 

Astăzi, din acele sate nu a rămas aproape nimic. După decretele de grațiere a deținuților politic, de la mijlocul anilor 60, regimul comunist a demolat aproape în totalitate aceste aşezări ridicate de deportatați. 

Tocmai de aceea, ne revine tuturor datoria de a ne împotrivi uitării sau nostalgiei total inconștientă după regimul comunist, pentru ca aceste drame să nu se mai repete.