Național Ultima oră
Patriahul Daniel, mesaj de Binecuvântare și prețuire pentru Asistentul medical
Patriahul Daniel, mesaj de Binecuvântare și prețuire pentru Asistentul medical
12/05/2020 ⋅ 0 comentarii

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a transmis astăzi, de Ziua Internațională a Asistentului Medical, un mesaj de binecuvântare și prețuire pentru personalul sanitar.

Un cuvânt în care prezintă personalul din instituțiile de sănătate drept „Mâinile iubirii milostive a lui Dumnezeu”, afirmându-și totodată și prețuirea pentru „curajul și dăruirea asistentelor și asistenților medicali, din țară și din diaspora, care îmbină credința în Dumnezeu și iubirea față de aproape prin activitatea și jertfelnicia lor”.

Mesajul integral:

Binecuvântare și prețuire pentru Asistentul medical

Duminicile care urmează Sărbătorii Sfintelor Paști, precum și întreaga tradiție liturgică și filantropică a Bisericii, cultivă o legătură directă cu puterea vindecătoare a Învierii Mântuitorului Hristos, Care a venit în lume ca să tămăduiască „orice fel de boală și orice neputință” (Matei 10, 1) și să dăruiască oamenilor speranța izvorâtă din iubire, precum și puterea sacrificiului pentru semenii lor aflați sub crucea suferinței.

Mâinile iubirii milostive a lui Dumnezeu sunt slujitorii Săi jertfelnici care se îngrijesc de sănătatea sufletească a oamenilor, dar și medicii, asistenții medicali, infirmierii și întreg personalul medical, bărbați și femei, care lucrează necontenit pentru a oferi asistență profesională competentă și tratamente medicale adecvate întreținerii sau redobândirii sănătății trupești și a echilibrului sufletesc.

Ziua Internațională a Asistentului Medical, aniversată anul acesta în contextul pandemiei cu noul coronavirus, este un prilej de a ne exprima recunoștința și rugăciunea noastră către Dumnezeu pentru cei care veghează neîncetat, alături de medicii din spitale și din centre de carantină și izolare, la îngrijirea celor aflați în suferință, împlinind vocațional și profesional cuvântul Mântuitorului Iisus Hristos: „Bolnav am fost și M-ați cercetat” (Matei 25, 36).

Biserica Ortodoxă Română apreciază în mod deosebit contribuția valoroasă a asistenților medicali la îngrijirea sănătății oamenilor și, de aceea, a înființat, după anul 1990, prin cooperare cu autoritățile publice, școli de asistență medicală, așa cum este astăzi Școala postliceală sanitară „Sfântul Ierarh Nectarie” din București. De asemenea, în cele 800 de centre medicale și sociale înființate și susținute de Biserica Ortodoxă Română, asistenții și asistentele medicale sunt recunoscuți pentru importanța muncii și priceperii lor.

În această perioadă de pandemie, când foarte mulți oameni suferă de singurătate, de anxietate, de nesiguranța zilei de mâine, de teama de îmbolnăvire sau de moarte, prețuim curajul și dăruirea asistentelor și asistenților medicali, din țară și din diaspora, care îmbină credința în Dumnezeu și iubirea față de aproape prin activitatea și jertfelnicia lor.

Adresăm binecuvântări și calde mulțumiri tuturor celor sărbătoriți de Ziua Internațională a Asistentului Medical și ne rugăm Domnului Iisus Hristos, Doctorul trupurilor și al sufletelor noastre, să le dăruiască sănătate și mult ajutor pentru împlinirea nobilei lor misiuni în slujba semenilor.

† DANIEL

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române


Foto: basilica.ro

Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.