Național Social Ultima oră
Aplicație mobilă gratuită pentru victimele violenței domestice
Aplicație mobilă gratuită pentru victimele violenței domestice
09/05/2020 ⋅ 0 comentarii

Aplicaţia Bright Sky Ro este un instrument digital gratuit care vine în sprijinul victimelor violenţei domestice, oferind asistenţă şi informaţii utile persoanelor aflate într-o relaţie abuzivă sau celor care vor să ajute astfel de cazuri.

Bright Sky Ro este disponibilă în App Store şi Google Play Store în limbile română, engleză şi maghiară. 

Bright Sky Ro are, în primul rând, un rol de informare şi educare, pentru că descrie care sunt categoriile de violenţă de gen, combate miturile legate de acest fenomen şi permite utilizatorului să evalueze siguranţa unei relaţii prin simpla completare a unui formular electronic. 

Aplicaţia oferă şi o bază de date cu servicii de asistenţă, astfel încât utilizatorul să poată lua legătura cu cel mai apropiat serviciu disponibil în zona în care se află.

Meniul aplicaţiei permite accesul utilizatorilor la informaţii despre cauzele şi consecinţele abuzului, planul de siguranţă şi prevederile legale care pot proteja o victimă a violenţei domestice (ordinul de protecţie provizoriu dat de poliţie şi ordinul de protecţie dat de instanţă), precum şi măsurile care pot fi adoptate pentru creşterea siguranţei în mediul online. 

Foarte important este și faptul că aplicația oferă posibilitatea înregistrării incidentelor într-un jurnal digital confidenţial, la o adresă de email aleasă de victimă, printr-o funcţie ce foloseşte text, conţinut audio, video sau foto. Informaţiile strânse de victimă în acest jurnal pot deveni dovezi în instanţele de judecată. Aplicaţia oferă informaţii şi sfaturi utile legate de consimţământul în relaţiile sexuale şi de hărţuire, prezentând şi studii de caz care exemplifică tipurile de comportament abuziv afişate cel mai frecvent în relaţiile intime.

Necesitatea unui astfel de proiect vine în contextul în care peste 80% dintre români consideră violenţa împotriva femeii ca fiind un fenomen naţional foarte răspândit. Doar pe parcursul anului 2019, la nivel naţional, poliţiştii au emis 7.986 de ordine de protecţie provizorii, dintre acestea 2.958 fiind transformate în ordine de protecţie. De asemenea, anul trecut, instanţele judecătoreşti au emis 7.899 de ordine de protecţie, cele mai multe fiind emise la solicitarea victimelor, menţionează fundaţia.

Poliţia Română (prin Institutul de Cercetare şi Prevenire a Criminalităţii) a oferit suportul instituţional referitor la prevederile legale din domeniul violenţei de gen, instrumentele de protecţie pentru victime, mecanisme de recunoaştere şi prevenire, contribuind cu informaţii şi date statistice la înţelegerea fenomenului la nivel naţional. 

Aplicaţia a fost dezvoltată iniţial de către Fundaţia Vodafone Grup şi ulterior adaptată pentru România în cadrul unui parteneriat cu Poliţia Română, Asociaţia Necuvinte şi Asociaţia Code for Romania.

Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.