Din Arad Cultură Religie Ultima oră
Conferință despre Spiritualitatea Filocalică Siriacă, la Arad
Conferință despre Spiritualitatea Filocalică Siriacă, la Arad
15/11/2019 ⋅ 0 comentarii

Spiritualitatea Filocalică Siriacă a fost tema generală a conferinței de excepție a Preacuviosului Părinte Agapie Corbu, starețul Schitului „Buna-Vestire” din Alamș. Seara filocalică s-a desfășurat cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Timotei și cei prezenți s-au bucurat de prezența părintească a Preasfințitului Părinte Episcop Emilian.

În cadrul manifestării filocalice a fost omagiat rolul și contribuția teologică și duhovnicească a Părintelui Dumitru Stăniloae care prin traducerea și publicarea Filocaliei a avut o contribuție majoră a intrării și cunoașterii textelor filocalice în limba română. De fapt, Prof. Dumitru Stăniloae, „Părintele Filocaliei românești” a dăruit culturii și spiritualității române Filocalia într-un context istorico-politic dificil. Publicarea primelor 4 volume din Filocalia în perioada 1946-1948 (după ce în perioada dintre 1943-1946 tradusese deja jumătate din Filocalia) a reprezentat și un moment de întărire și rezistență culturală și duhovnicească pentru poporul român pentru următoarele decenii petrecute în totalitarism. Acest fapt coincide cu un alt „moment de har”: apariția spiritualității filocalice a „Rugului Aprins”, asociație ortodoxă ce a adunat împreună călugări, preoți, mireni, intelectuali. Opera de traducere patristică și filocalică românească constituie un fapt haric și teandric în Biserica Ortodoxă Română, care a înrurit cultura, teologia și spiritualitatea contemporană, fiind un reper teologic și filologic pentru demersurile de traducere și publicare ce vor urma.

Cei prezenți la Sala „Ferdinand” ai Primăriei Aradului s-au bucurat de „ospățul duhovnicesc” oferit de Părintele Agapie Corbu care a prezentat cadrul general al spiritualității filocalice siriace, particularității sale, scriitorii și Sfinții cei mai reprezentativi, bogata expresie teologică și spirituală a limbii și terminologiei siriace în textele filocalice, rolul Sfintei Scripturi, relația dintre Școală și spiritualitate, trăsăturile esențiale ale monahismului siriac.

Scopul conferinței publice a fost de a aduce Filocalia în cetate, pentru că Filocalia trebuie nu numai citată, ci și citită, citită și vorbită împreună pentru a fi lecturată și meditată apoi acasă pentru a fi ferment și inspirație vie, înnoitoare aplicată și trăită în actualitate.

 Arhim. Teofan Mada, vicar eparhial

Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.