Național Cultură Ultima oră
Filmul documentar ”Regele care l-a păcălit pe Hitler”, difuzat la împlinirea a 75 de ani de la încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial
Filmul documentar ”Regele care l-a păcălit pe Hitler”, difuzat la împlinirea a 75 de ani de la încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial
06/05/2020 ⋅ 0 comentarii

Duminică, 10 mai, la ora 13.00, cu ocazia împlinirii a 75 de ani de la încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial, History Channel România va prezenta filmul documentar "Regele care l-a păcălit pe Hitler" (în original "Războiul Regelui"), realizat de Chainsaw Film Production în anul 2016.

"Regele Mihai, tatăl meu, singur alături de Armata lui, a schimbat destinul unui continent întreg, la 23 August 1944. El a întors armele de partea aliaţilor în cel de Al Doilea Război Mondial. Avea atunci 22 de ani. Apoi, el a rezistat în faţa comuniştilor timp de 50 de ani. Acest om a supravieţuit duşmanilor lui şi a ieşit victorios în lupta cu destinul. Acum, la 75 de ani de la sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial, să nu uităm că Regele Mihai a fost toată viaţa lui alături de români. Eram copil atunci când am înţeles că există o parte din acest om care nu ne aparţine nouă, familiei, o parte misterioasă care se aşeza deasupra noastră. Acest sentiment devenea evident când ne vorbea despre o ţară pe o iubea şi pe care o pierduse. Acest om a devenit rege la vârsta de 6 ani. El a fost născut să iubească şi să muncească pentru România. Şi-a îndeplinit menirea în fiecare secundă a vieţii lui, chiar şi atunci când ţara era departe de el şi interzisă lui", afirmă Custodele Coroanei, Margareta, într-un mesaj postat pe pagina de Facebook a Familiei Regale.

În mesaj, Custodele Coroanei Române aminteşte de documentarul "Războiul Regelui": "Filmul 'Războiul Regelui' vine precum ploaia după o lungă secetă, după ani de propagandă comunistă şi necunoaştere, documentarul arată modestia, loialitatea şi curajul Regelui Mihai. Era timpul ca acest film să apară. O dovedeşte şi felul în care este primit de oameni. Filmul are calităţi remarcabile: este documentat atent, are vivacitate, culoare, inedit şi este veridic şi convingător în fiecare clipă".


Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.