Național Ultima oră
Amenzi de 415.000 de lei pentru transporturi ilegale de lemn, în luna aprilie
Amenzi de 415.000 de lei pentru transporturi ilegale de lemn, în luna aprilie
06/05/2020 ⋅ 0 comentarii

Sancţiunile aplicate celor care transportau ilegal material lemnos s-au ridicat la valoarea de 415.000 de lei, în perioada 4 - 26 aprilie, iar 150 de camioane au fost identificate că transportau lemn fără respectarea prevederilor legale, conform datelor prezentate, marţi, într-o declaraţie de presă, de ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Costel Alexe, informează Agerpres.

"Am vrut să mă asigur că perioada stării de urgenţă nu va fi speculată de hoţi. După cum bine ştim cu toţii, hoţii nu dorm niciodată şi în astfel de perioade, când atenţia publică este orientată către alte subiecte, pot apărea tentative de încălcare a legii. În perioada 4 - 26 aprilie, au fost verificate peste 3.600 de transporturi de material lemnos. Misiunea fost verificarea legalităţii. În această perioadă au fost verificate, în medie, peste 163 de camioane pe zi. Pentru perioada analizată au fost identificaţi 1.000 de metri cubi de material lemnos transportat ilegal. Avem, în medie, 150 de camioane pentru toată această perioadă. Am avut în prima linie 2.500 de colegi cărora vreau să le mulţumesc şi vreau să-i asigur pe toţi românii că vom face acest lucru şi după ridicarea stării de urgenţă. În această perioadă au fost acordate sancţiuni în valoare de 415.000 de lei şi mi se pare puţin (...) În această perioadă, cele mai multe sancţiuni au fost aplicate în judeţele Suceava, Timiş, Dâmboviţa şi Prahova", a spus Alexe.

Acesta a menţionat că, în prezent, se caută soluţii prin care transporturile ilegale de material lemnos să fie confiscate.

De asemenea, ministrul Mediului a punctat faptul că operaţionalizarea SUMAL va avea loc începând cu luna iunie, iar din acel moment "vom reuşi împreună să punem capăt tăierilor ilegale de lemn din România, transporturilor ilegale şi astfel vom reuşi să arătăm tuturor că misiunea noastră va de rezultate".


Foto cu caracter ilustrativ

Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.