Corul de Copii și Tineri NEOS din Arad, dirijat de Părintele Gabriel Streulea, premiat la Palatul Patriarhiei. Sună foarte bine, așa că scriem încă o dată: Corul de Copii și Tineri NEOS din Arad, dirijat de Părintele Gabriel Streulea, a fost premiat la Palatul Patriarhiei!
Nu de mult, undeva la începutul lunii iulie, după un iunie cernit, vă aduceam în suflete bucuria veștii că tinerii și copiii de la Corul NEOS din Arad, condus de Părintele Gabriel Streulea, au urcat pe primul loc la ediția a XVIII-a a Festivalului-Concurs Național de muzică bisericească ”Lăudați pe Domnul”, Secțiunea interpretare, Categoria Coruri de Copii.
Miercuri, 30 septembrie, în tinda toamnei, talentații noștri arădeni au mers la București pentru a culege rodul muncii și dăruirii din ultimii ani. Acolo, în Aula Magna a Palatului Patriarhiei, în prezența Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, ai noștri au participat, așa cum se cuvine câștigătorilor, la concertul final și ceremonia de premiere a Festivalului-Concurs Național de Muzică Bisericească „Lăudați pe Domnul” 2026.
Trebuia să îi vedeți! Copiii și tinerii de la NEOS nu doar au cântat, nu doar au fost acolo, ci și-au dăruit părți de suflet, cu fiecare sunet melodios, șoptit sau apăsat, celor care i-au ascultat. Emoțiile lor? Nu s-au văzut, le-au tăinuit bine, dar... știm pe surse că au fost ”foarte foarte mari”, tocmai pentru că această experiență ”a fost ceva extraordinar”.
Fie că au cântat Maicii Domnului, așezându-se și așezându-ne ”Sub milostivirea” ei, fie că au cântat ”De ziua Mamei”, tinerii de la NEOS, sub bagheta dirijorală a Părintelui Gabriel Streulea, au reușit prin cântul lor să pătrundă în cutele cele mai fine ale inimilor, pentru ca mai apoi să smulgă zâmbete ”a mulțumire” și să lumineze chipuri.

„Pentru a susține interpretarea autentică a muzicii bisericești și a contribui la dezvoltarea repertoriului muzical românesc, anual, Patriarhia Română organizează Festivalul-Concurs Național de Muzică Bisericească Lăudați pe Domnul. Îi felicităm pe toți cei care au contribuit la desfășurarea acestui eveniment: organizatori, colaboratori ai acestora, coruri participante, compozitori și prezentatori”, a spus Preafericitul Părinte Patriarh Daniel. A spus și știm, desigur, pe surse, că a zâmbit emoționat ”a mulțumire”. La fel cum în aceste zile a zâmbit, cu bucurie, prietenie și purtare de grijă, și Cerul. Iar copiii și tinerii de la NEOS știu de ce!
Și pentru că mai sus menționam de experienta extraordinară din aceste zile a Corului arădean, trebuie să vă spunem și că au participat și la un atelier de formare și practică dirijorală susținut la studioul „Alfred Alessandrescu” al Societății Române de Radiodifuziune, în prezența și directa coordonare a domnului Răzvan Rădos, dirijorul Corului de copii "Radio", și a maestrului Voicu Popescu; că au adus un ultim omagiu, în Biserica Sfânta Ecaterina, paraclis universitar, Părintelui Nicu Moldoveanu, compozitor, dirijor și muzicolog bizantinist, care a trecut pragul veșniciei pe 27 septembrie; au cântat piesa câștigătoare împreună cu Corul de copii și tineri „Theophania” al Parohiei „Schimbarea la Față” – Cluj-Napoca din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului; au dat răspunsurile liturgice la Catedrala Mitropolitană „Sfântul Spiridon” – Nou din Capitală, chiar în ziua prăznuirii Acoperământului Maicii Domnului; au vizitat și umplut de cânt, împreună cu Corul clujean, Catedrala Națională... dar, mai presus de orice, au adus bucurie.
Bucurie celor care i-au ascultat de aproape, bucurie, celor care i-au urmărit de departe, bucurie în Cer, bucurie celor care îi cunosc și celor care nu îi cunosc, dar s-au părtășit de darul lor.
Din Cetatea Aradului, lăsăm mai jos mesajul Părintelui Marius Lăscoiu-Martin. L-am ales spre publicare poate pentru că prin promptitudinea cu care l-a postat, imediat după premierea arădenilor noștri, a sădit în el bucuria și mândria noastră, a tuturor:
„Felicitări din inimă tinerilor din Corul "Neos" și părintelui profesor și dirijor Gabriel Streulea pentru Premiul I obținut la Festivalul-Concurs "Lăudați pe Domnul", organizat de Patriarhia Română! Munca asiduă a dat roade! Felicitări pentru prestația încântătoare și de-a dreptul remarcabilă din această seară de la Palatului Patriarhiei! Cinste și prețuire! Ne-ați făcut o mare bucurie! Vă mulțumim!”
FOTO: Basilica, Părintele Radu Sas, Părintele Gabriel Streulea
Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.