Național Ultima oră
Veteranul de război Alexandru Negruță a trecut la cele veșnice la 105 ani
Veteranul de război Alexandru Negruță a trecut la cele veșnice la 105 ani
16/10/2026 ⋅ 0 comentarii

Veteranul de război general de brigadă Alexandru Negruță a trecut la cele veșnice marți, 13 octombrie, la venerabila vârstă de 105 ani. 

„Sunt unii oameni a căror viață nu poate fi măsurată doar în ani, ci în istoria pe care au traversat-o, în sacrificiile pe care le-au făcut și în demnitatea cu care au purtat povara vremurilor. Astăzi, ne luăm rămas-bun de la unul dintre acești oameni rari, un veteran de război care a ajuns la venerabila vârstă de 105 ani, purtând în suflet amintirile unei lumi pe care puțini dintre noi o mai pot înțelege. O viață de 105 ani înseamnă mai mult decât o vârstă impresionantă. Înseamnă peste un secol de amintiri, răsturnări de destin, încercări și transformări istorice. Înseamnă să fi fost martorul unei lumi care s-a schimbat de nenumărate ori și să fi purtat, până la capăt, amprenta unei generații pentru care datoria față de țară a avut un loc aparte. Se sting veteranii, unul câte unul… Iar odată cu ei dispar mărturii prețioase despre război, despre sacrificiu, despre suferință și despre puterea de a merge mai departe. De aceea, memoria lor nu trebuie să rămână doar în paginile unor arhive, ci și în conștiința noastră, a celor care avem datoria să nu uităm.  Drum lin către cer, domnule general! Fie ca Dumnezeu să vă așeze sufletul în lumină, iar amintirea dumneavoastră să rămână vie în inimile celor care prețuiesc istoria, onoarea și sacrificiul. Dumnezeu să vă odihnească în pace!”, au scris reprezentanții Direcției calitatea vieții personalului, pe pagina de Facebook,

 Joi, 15 octombrie 2026, ora 12:00, funeraliile generalului de brigadă în retragere Alexandru Negruță au avut loc, cu onoruri militare, la Cimitirul Militar Ghencea 3.

Veteranul Alexandru Negruță s-a născut la 28 august 1921, în localitatea Berezlogi, raionul Orhei, din Republica Moldova, într-o familie cu patru copii. Era începutul unei vieți care avea să fie marcată de război, de uniforma militară, de responsabilitate și de încercări pe care istoria le-a așezat pe umerii unei întregi generații.

 În perioada 1942–1943, a fost elev al Școlii de Ofițeri Activi Geniu din București, iar între 1943 și 1944 a urmat cursurile Școlii de Ofițeri Căi Ferate din Germania.

A participat pe front în perioada 1944–1945, în cadrul Companiei a 7-a din Regimentul 3 Căi Ferate, îndeplinind funcția de comandant de grupă. În acei ani, când istoria se scria în condiții dramatice, și-a îndeplinit misiunea militară într-o perioadă în care curajul, disciplina și simțul datoriei aveau o însemnătate aparte.

După încheierea războiului, și-a continuat cariera militară, ajungând la gradul de căpitan. Însă vremurile care au urmat aveau să-i aducă și nedreptăți: în 1952, a fost trecut în rezervă din cauza originilor considerate „nesănătoase” ale soției sale, fiind, totodată, considerat chiabur. O asemenea experiență vorbește despre o epocă în care destinele oamenilor puteau fi schimbate brutal de criterii politice și sociale, indiferent de serviciul și de sacrificiile lor.

 Pentru faptele sale din timpul războiului, a fost decorat cu Medalia „Crucea comemorativă a celui de-Al Doilea Război Mondial, 1941–1945”.

După anul 1990, în urma ordinelor generale de avansare în grad emise de Ministerul Apărării Naționale, a ajuns la gradul de colonel. Iar recunoașterea parcursului său militar a continuat: prin Decretul Prezidențial nr. 81 din 23 ianuarie 2026, a fost avansat la gradul de general de brigadă în retragere.

Dumnezeu să îl odihnească în pace!


FOTO: Direcția calitatea vieții personalului

Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.