Alex Bologa este campion mondial pentru a treia oară. Florin Alexandru Bologa a câștigat medalia de aur la Campionatele Mondiale de Para Judo de la Tbilisi, în categoria J1 -70 kg, cea mai numeroasă a competiției, cu 33 de judoka.
Alex Bologa a avut un parcurs de cinci victorii. A început cu două ippon-uri, în fața indianului Kapil Parmar și a moldoveanului Vadim Cretu. A urmat cel mai dificil meci al său, împotriva georgianului Giorgi Gamjashvili, decis prin yuko în prelungiri.
În semifinală, Alex l-a învins prin waza-ari pe portughezul Djibrilo Iafa, iar în finală a avut nevoie de doar 13 secunde pentru a câștiga prin ippon în fața kazahului Assylan Nurdauletov.
După aurul cucerit de Alex Bologa în categoria J1 -70 kg, România a încheiat Campionatele Mondiale IBSA Judo de la Tbilisi cu alte două clasări importante, obținute de Gabriela-Cristina Dumitrescu și Daniel Vargoczki.
Cristina Dumitrescu, aflată la prima sa participare la un Campionat Mondial, a încheiat pe locul 5 la J2 -70 kg, într-o categorie cu 12 sportive.
După primul meci, pierdut la limită în fața medaliatei paralimpice Wang Yue (China), Cristina a revenit în recalificări cu două victorii: waza-ari în fața lui Duygu Cete Artar (Turcia) și ippon cu Melissa Haynes (SUA). A ajuns astfel în meciul pentru bronz, unde a fost învinsă în prelungiri de Kazusa Ogawa (Japonia).
Daniel Vargoczki a concurat la J2 -81 kg, într-o categorie cu 25 de sportivi, și a încheiat Campionatul Mondial pe locul 7.
Daniel a debutat cu o victorie prin ippon în fața lui Otabek Irisbekov (Uzbekistan), apoi l-a întâlnit pe Bexultan Kulmurza (Kazahstan), care avea să câștige argintul mondial. În recalificări, Daniel l-a învins prin ippon pe Alvaro Gavilan Lorenzo (Spania), înainte de meciul cu Dmytro Solovey (Ucraina), pierdut la limită la finalul timpului regulamentar.
La finalul celor două zile de concurs, bilanțul României:
Alex Bologa – campion mondial, J1 -70 kg
Gabriela-Cristina Dumitrescu – locul 5, J2 -70 kg
Daniel Vargoczki – locul 7, J2 -81 kg
Cu doar trei sportivi la Tbilisi, România încheie Campionatele Mondiale pe locul 9 din 44 de țări în clasamentul general. Doar 21 dintre cele 44 de națiuni participante au obținut cel puțin o medalie.
FOTO: Comitetul Național Paralimpic
Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.