Veteranul de război gl. bg. (rtr.) Andrei Georgescu-Ionescu a împlinit venerabila vârstă de 102 ani.
S-a născut pe data de 2 septembrie 1924, în municipiul București, fiind unicul copil la părinți. Tatăl a fost electrician la Căile Ferate Române, iar mama casnică.
După efectuarea studiilor gimnaziale și liceale, în anul 1943 a susținut examen la Facultatea de Medicină din București, pasiunea pentru această profesie fiindu-i insuflată de către bunicul său. Întrucât nu a reușit să intre la facultate, a fost înrolat în armată, la Școala de Ofițeri de Rezervă Tehnici Auto. Ulterior, a fost repartizat la Batalionul 1 Instrucție Reparații Auto de la Sibiu, până în anul 1945, când a fost lăsat la vatră.
„Am fost ultima promoție regală. Regele Mihai m-a avansat atunci la gradul de sublocotenent”, relata cu emoție venerabilul veteran, la una dintre vizitele reprezentanților Direcției calitatea vieții personalului.
Pentru activitatea desfășurată și spiritul de sacrificiu de care a dat dovadă, veteranul a fost decorat cu Medalia „Crucea comemorativă a celui de-Al Doilea Război Mondial, 1941-1945”, iar potrivit Decretului Prezidențial nr. 885 din 23 mai 2024, i-a fost acordat gradul de general de brigadă, în retragere.
După război a reușit să intre la Institutul Medico-Farmaceutic din București, Facultatea de Pediatrie, pe care a absolvit-o în anul 1945. A fost încadrat la un spital din localitatea Poarta Albă, județul Constanța, acolo unde a cunoscut-o și pe viitoarea soție, ea fiind asistentă medicală. Ulterior, a lucrat la Spitalul Clinic de Urgență „Grigore Alexandrescu” din București și, apoi, medic pediatru la Spitalul Elias, până la ieșirea la pensie, în anul 1990.
Are o frumoasă căsnicie ce durează de 73 de ani și se mândrește cu un băiat, un nepot și o nepoată.
Întrebat care este secretul longevității, domnul Georgescu-Ionescu a răspuns că a fost și este un om cumpătat și fără excese, nu a consumat grăsimi și face sport, exerciții la aparatele de fitness din pivnița proprie.
La mulți ani! Onoare și respect!
Foto: Valentin Ciobîrcă
Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.