Din Arad Comunicate de Presă Ultima oră
Au început înscrierile la Palatul Copiilor Arad, pentru anul școlar 2026–2027
Au început înscrierile la Palatul Copiilor Arad, pentru anul școlar 2026–2027
02/09/2026 ⋅ 0 comentarii

UPDATE: În perioada 7–30 septembrie 2026, înscrierile pentru cercurile Palatului Copiilor Arad se vor desfășura pe pista de karting de la Pădurice, str. Corneliu Coposu, nr. 26.

Program: 10:00–18:00.

Pe durata înscrierilor, profesorii coordonatori ai cercurilor vor fi prezenți pentru a le oferi părinților și copiilor informații despre activități și pentru a-i sprijini în alegerea cercului potrivit.

Înscrierile sunt deschise tuturor copiilor și adolescenților interesați să învețe, să creeze și să își valorifice talentul.

Știrea inițială

Copiii și adolescenții din Arad care vor să își descopere și să își dezvolte pasiunile sunt așteptați să se înscrie la activitățile organizate de Palatul Copiilor Arad. Începând cu 1 septembrie, instituția intră în cea de-a patra etapă de înscrieri pentru anul școlar 2026–2027.

Oferta educațională le permite elevilor să participe la una sau mai multe activități, în funcție de interesele și aptitudinile fiecăruia. Cercurile Palatului Copiilor reprezintă o alternativă atractivă pentru petrecerea timpului liber, într-un cadru educativ și creativ, alături de profesori coordonatori.

Pentru înscriere este necesară completarea unei cereri de către părinte, reprezentant legal sau tutore, precum și o copie a certificatului de naștere sau a actului de identitate al copilului.

Înscrierile se pot face în mai multe moduri: direct la profesorul coordonator al cercului ales, prin e-mail, la adresa inscrierepcarad@gmail.com, sau la secretariatul Palatului Copiilor, în cadrul Casei Corpului Didactic „Alexandru Gavra” Arad, de pe strada Mucius Scaevola nr. 9, etajul 1.

Secretariatul este deschis de luni până vineri, în intervalul 08:00–16:00.

Prin diversitatea activităților propuse, Palatul Copiilor Arad le oferă celor mici și adolescenților posibilitatea de a-și valorifica talentul, creativitatea și timpul liber într-un mod constructiv.


Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.