David Popovici a primit premiul pentru cel mai bun înotător din Europa în 2025. Sesiunea din această seară s-a încheiat cu un nou motiv de mândrie pentru echipa României prezentă la Campionatul European de natație pentru seniori de la Paris.
European Aquatics l-a premiat pe David Popovici cu trofeul acordat celui mai bun înotător din Europa în 2025, într-o ceremonie oficiată de Președintele Antonio Silva.
În vârstă de 21 de ani, înotătorul român a avut un an 2025 de excepție. Sportivul pregătit de Adrian Rădulescu a cucerit două medalii de aur la Campionatele Mondiale de la Singapore, în probele de 100 m (46.51 s - nou record al competiției, nou record european și nou record național) și de 200 m liber, iar la Campionatele Europene de tineret de la Samorin și-a trecut în palmares trei medalii: două de aur (100 m liber și 200 m liber) și una de bronz (50 m liber).
FOTO: RAED KRISHAN / FRNPM
Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.