Național Social Sănătate Ultima oră Religie
Un pomelnic și o donație pentru Ellis și inimioara ei bolnavă
Un pomelnic și o donație pentru Ellis și inimioara ei bolnavă
10/08/2026 ⋅ 0 comentarii

Oricât am fi vrut, poate, să punem alt titlu acestor rânduri... cuvintele Părintelui Alexandru Lungu din Fălticeni au fost atât de cuprinzătoare în simplitatea lor, încât le-am lăsat chiar așa ”Un pomelnic și o donație pentru Ellis și inimioara ei”, cu nădejdea că veți citi și veți alege să fiți parte a minunii pe care o familie o așteaptă pentru copilul lor. O minune pentru minunea de Ellis, care are mai multe diagnostice decât ani de viață (Heterotaxie cu situs inversus abdominalis, Polisplenie, Dextrocardie, Inimă de tip Criss-Cross, Dublă origine a arterelor mari din ventriculul drept, Multiple defecte de sept ventricular, Transpoziția marilor artere, Ventricul stâng hipoplazic, Venă cavă inferioară întreruptă, cu continuare prin sistemul azygos, Vene hepatice care se varsă în atriul stâng, Vene pulmonare care se varsă în atriul drept, Arc aortic drept cu ramuri în oglindă).

Ellis s-a născut cu unele dintre cele mai grave malformații cardiace, iar în România nu există niciun tratament pentru ea. Singurii medici din lume care pot reconstrui inima unui copil atât de mic sunt cei de la Boston Children’s Hospital, din America.

Tratamentul se face în două etape chirurgicale. Prima a avut loc anul trecut, când Naomi și Paul au reușit să plătească 425.000 de euro pentru operație. Acum trebuie să ajungă din nou în Boston pentru pasul final, reconstrucția propriu-zisă a circuitelor inimii. Intervenția ajunge la 500.000 de euro.

Că Părintele Alexandru Lungu, Preot slujitor în Parohia ”Așezământul de bătrâni” Sfântul Apostol Andrei Fălticeni, și polițistul Dani Cek fac imposibilul posibil am văzut în acești ani, urmărindu-le campaniile de ajutorare a celor fără ajutor sau pur și simplu blocați în fața unor sume imense de care viața lor sau a celor dragi depindea. 

Dacă sunteți dintre cei care vă îndoiți, doar cercetați paginile de Facebook ale Părintelui Alexandru și polițistului Dani Cek

Veți descoperi acolo o lume a binelui aproape ireală în vremuri atât de tulburi: veți vedea cum un preot și un polițist reușesc să unească mii de oameni în jurul semenilor care au nevoie de ajutor în purtarea crucilor de tot felul; veți vedea cum dezbinarea dispare atunci când ne unim inimile pentru a face bine; veți vedea cum cu doar 5, 10 sau 15 lei se pot aduna milioane de euro pentru a fi investite în sănătate. Bine, veți descoperi acolo, prin comentarii, și pe cei care nu suportă ideea că un copil suferind poate avea o mamă frumoasă, care alege să îi arate copilului același chip cu care copilul era obișnuit înainte de boală, că nu contează că unei minuni de fete cancerul i-a furat un picior dar poartă marea vină de a avea bucle sau ochi cu senin de cer în ei... sunt destui, dar de ce ne-am apleca asupra lor când noi înșine cunoaștem taina unor poveri personale inimaginabile ale unor semeni, dar care în public apar cu o demnitate și așezare care te lasă fără cuvinte?

Dacă nu vedem răni, nu înseamnă că ele nu există sau că nu sângerează, indiferent de ce parte a baricadei ești: pacient sau aparținător. 

Un pomelnic și o donație pentru Ellis și inimioara ei bolnavă

Revenind la cazul pentru care oamenii au ales să se adune acum în numele binelui o aduce în fața noastră, a tuturor, pe Ellis. Puiul de om pe care îl vedeți în poza principală, alături de Părintele Alexandru,

De ce alături de Părintele Alexandru?

Pentru că, în încercarea de a strânge ultima sută de mii de euro din cei 500.000, alături de Dani Cek, Părintele, în afara donațiilor personale și a timpului dăruit pentru inima lui Ellis, a făcut astăzi un anunț-jertfă:

„O să vă cer așa prieteni, plătiți oricât din ultimii 100.000 de euro pentru Ellis, în conturile tatălui, iar eu îmi iau angajamentul să vă port numele până la finalul anului în rugăciune. Toți care alegeti să faceți o donație, veți fi pomeniți la fiecare slujbă până la finalul anului 2026. Vreau să îmi iau această jertfă, deloc ușoară, dar simt că așa vă pot da înapoi ceva și eu. Scrieți în privat, pe numărul de telefon 0799 828 026 sau pe mess, numele celor dragi și în schimb vă rog să îi oferiți lui Ellis șansa la operație. 100.000 de euro îi putem face azi. Știu ce putere avem. La finalul zilei, Naomi Iancu și Paul Iancu vă promit că veți avea toți banii. Un pomelnic și o donație pentru Ellis și inimioara ei. Atât.”, a scris Părintele Alexandru pe pagina de socializare, lăsând și conturile în care pot fi făcute donații pentru inimioara lui Ellis. 

Banca ING Lei:

RO81INGB0000999908434573

Titular cont: Paul Cristian Iancu

Banca Transilvania Lei: 

RO35BTRLRONCRT0345022401

Banca Transilvania euro:

RO82BTRLEURCRT0345022401

Titular cont: Paul Cristian Iancu

Revolut bank: 

RO38 REVO 0000 1314 6050 4055

Titular cont: Paul Cristian Iancu

Tel +40761532107

Revtag: @donatieellis

PayPal:

paypal.me/HelpEllisSara

naomilancu

Revolut ING și BT pay:

Tel +40761532107


ȘTIȚI? Astăzi, 10 august, părinții lui Ellis sărbătoresc 7 ani de căsnicie... și ce dar ar putea fi mai mare și de folos decât o inimă sănătoasă pentru puiul lor de om?

Un pomelnic și o donație pentru Ellis și inimioara ei bolnavă. Atât.

P.S. Înaintea publicării acestor rânduri, Părintele Alexandru a anunțat pe Facebook că au mai rămas de strâns 85.000 de euro.

Și nu uitați... 5, 10, 15 ron nu sunt puțini, important este să fim cât mai mulți. 


Foto: Facebook / Părintele Alexandru / Dani Cek


Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.