Veteranul de război general de brigadă în retragere Victor Guțu a împlinit venerabila vârstă de 103 ani. Cu acest prilej, reprezentanții Direcției calitatea vieții personalului, împreună cu un reprezentant al Academiei Tehnice Militare, l-au vizitat pe distinsul veteran de război, înmânându-i Emblema de Onoare a Armatei României, conferită de către ministrul apărării naționale prin Ordinul nr. M.P. 624/13.07.2026, în semn de recunoștință pentru faptele de arme și modul exemplar de îndeplinire a misiunilor încredințate în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, precum și pentru contribuția adusă la ridicarea prestigiului Armatei României. 

Despre viața distinsului veteran a relatat, pentru Direcția calitatea vieții personalului, doamna Mirela Daniluc:

Veteranul de război s-a născut în localitatea Sf. Gheorghe, pe data de 14 iulie 1923, într-o familie cu 2 copii. Provine dintr-o familie de ingineri, fiind a patra generație care a urmat această carieră. După absolvirea studiilor gimnaziale și liceale, a urmat cursurile Facultății de Construcții la Politehnica București, specialitatea Construcții Civile și Industriale, pe care a absolvit-o în anul 1947, cu merite deosebite.

În anul 1943, a fost recrutat în armată, suspendând în această perioadă cursurile universitare.

 „În război, am participat ca elev sergent. În ziua de 23 august 1944, când s-au întors armele, mă aflam cu regimentul la Pucioasa. Nemții au început să se retragă. Razboiul în Ardeal a fost crunt. Am participat la lucrările de fortificație pe linia Focșani-Nămoloasa-Galați. La Turda a avut loc o contraofensivă.

Am cunoscut ororile războiului. Podul peste Mureș a fost aruncat în aer, în încercarea de a întrerupe contraofensiva germano-maghiară. Ostașii români au dus lupte grele pe Frontul de Est, în Munții Tatra și în Budapesta, căzând la datorie peste 200.000 de oameni. 

Părinții mei se aflau la Uioara, județul Alba. Împreună cu familia a trebuit să ne refugiem. Am venit de la Uioara până la Sibiu, pe jos, noaptea, prin păduri, pe drumuri colaterale. Ulterior, ne-am stabilit în București.

La 9 mai 1945, s-a terminat războiul. Pacea generală s-a stabilit în 1948 la Paris. Atunci a început și prima olimpiadă. Eu lucram în producție și îmi aduc aminte că trebuia să participe și echipa României atunci”, a povestit, cu emoție, distinsul veteran.         

După război, a lucrat ca inginer la Urban Proiect, ulterior ca proiectant, timp de 54 de ani, dintre care 4 ani la Direcția Generală Drumuri, iar, în rest, la diferite instituții de proiectare din mai multe orașe, ieșind la pensie la vârsta de 70 de ani. În paralel, a fost cadru didactic și profesor asociat la Institutul de Construcții, catedra Drumuri, timp de 40 de ani. După anul 1990, a înființat o firmă de proiectare, pe care a administrat-o până în anul 2013.

S-a remarcat printr-o bogată activitate literară, prin publicarea a numeroase lucrări de specialitate, cursuri universitare, publicații tehnice.

De asemenea, a avut un parcurs frumos în sport, practicând rugby, hochei pe gheață, atletism și polo, timp de 30 de ani, fiind președinte al Asociației Internaționalilor și a Seniorilor de Rugby din România și cel mai vârstnic component al asociației. „Am fost pasionat de sport. Am înotat pană la vârsta de 97 de ani”, ne-a declarat, cu mândrie, venerabilul veteran.

În anul 1976, a primit titlul șțiințific de „Doctor Inginer” al Institutului Politehnic Gh. Asachi din Iași, iar în anul 2017, titlul de „Doctor Honoris Causa” al Universității Tehnice de Construcții București.        Pentru faptele remarcabile din timpul războiului venerabilul veteran a fost decorat cu Medalia „Crucea comemorativă a celui de-Al Doilea Război Mondial, 1941-1945”, iar, prin Decretul Prezidențial nr. 80 din 23.01.2026, a fost avansat la gradul de general de brigadă în retragere.

A avut o căsnicie frumoasă și exemplară ce a durat peste 60 de ani. Distinsul veteran se mândrește cu cei doi copii, ambii ingineri constructori, cei doi nepoți și o strănepoată.    

   La mulți ani cu sănătate!

FOTO: Eugen Mihai