Național Ultima oră
Veteranul de război Constantin Păunescu a trecut la cele veșnice
Veteranul de război Constantin Păunescu a trecut la cele veșnice
17/07/2026 ⋅ 0 comentarii

Veteranul de război maior în retragere Constantin Păunescu a trecut la cele veșnice, marți, 15 iulie, la venerabila vârstă de 103 ani.

Potrivit DRPCV, funeraliile, cu onoruri militare, vor avea loc în data de 18 iulie 2026, la Cimitirul din satul Corșorul, comuna Alimpești, județul Gorj. 

Distinsul veteran s-a născut în comuna Alimpești, județul Gorj, pe data de 14 februarie 1923, într-o familie cu 4 copii.

În perioada 1944-1945 a fost încorporat la Regimentul 4 Deva. Ulterior, a fost repartizat la Regimentul 9 Grăniceri Orșova, unde a activat până în anul 1946. 

Veteranul de război a fost decorat cu Medalia „Crucea comemorativă a celui de-Al Doilea Război Mondial, 1941–1945” și în urma ordinelor succesive de avansare în grad, emise de Ministerul Apărării Naționale, a ajuns la gradul de maior în retragere.

 În semn de apreciere pentru profesionalismul și modul exemplar de îndeplinire a misiunilor  încredințate, precum și pentru contribuția adusă la ridicarea prestigiului Armatei României, Ministerul Apărării Naționale i-a conferit Emblema de Onoare a Armatei României.  

Dumnezeu să îl odihnească în pace!


Foto: Laurențiu Turoi    

Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.