30 iunie 2026, zi de vremelnică despărțire, zi cernită pe vreme de caniculă, zi de rămas-bun. Astăzi, Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul a plecat de la ultima Liturghie pământească spre Liturghia cea cerească.  

PS Emilian a fost înmormântat acasă, la Mănăstirea Neamț.

Primul gând al acestei dimineți a fost acela că este a doua persoană purtată cu mult drag în sufletele noastre, pe care nu am reușit, din binecuvântate pricini sau... ce știm noi?, poate dintr-o anume rânduială de sus, să nu o conducem pe ultimul drum până la poarta veșniciei, mormântul. 

Primul a fost Regele Mihai, pe care l-am însoțit doar până la Gara Băneasa, iar acum... pe PS Emilian de la care ne-am luat rămas-bun în ultima sa noapte la Arad. 

Iar gândul acesta nu este întâmplător, cum de altfel nimic nu a fost întâmplător în aceste zile. Totul, cu un tainic sens. Cine știe, poate că nu trebuie să vezi degrabă mormântul pentru a nu rămâne ancorat acolo și să nu mai poți simți zborul. 

Dincolo de discuțiile noastre despre monarhie și în special despre Regele Mihai, pe care știa că îl iubim cu o aparte dragoste, ne rămâne o fotografie aflată în Albumul ”Anul Regelui”, publicat de Principele Radu al României, în anul 2011.

O fotografie-mărturie a momentului în care PS Emilian, Exarh al Mănăstirilor din Iași în acea vreme, îi dădea Regelui Mihai Lumina Învierii. O fotografie care ne întărește convingerea că la întâmpinarea de la Liturghia pe care astăzi o va săvârși pentru prima dată în Cer, va fi blândul nostru Rege Mihai, va fi Preasfințitul Gurie, va fi Mama Preasfinției Sale, va fi doamna preoteasă din Rădești, vor fi toți aceia pentru care sufletul său s-a mâhnit, ca și al nostru astăzi, la despărțirea pământească. 

Căci cine suntem noi să nu plângem, dacă Mântuitorul Însuși și-a plâns pe prietenul Lazăr?

De la ultima Liturghie pământească spre Liturghia cea cerească

Același titlu l-am folosit în urmă cu aproape cinci ani, la trecerea la cele veșnice a mamei Preasfințitului Emilian... cu nicio umbră de anticipație a zilei pe care aveam să o trăim astăzi. 

Acolo, la Mănăstirea Neamț, unde și-a dorit să fie înmormântat, un bogat sobor de Ierarhi, preoți și diaconi, condus de Înaltpreasfințitul Teofan, Arhiepiscopul Iașilor și Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Locțiitor de Arhiepiscop al Chişinăului şi Mitropolit al Basarabiei, familie, prieteni, monahi și monahii, credincioși de toate vârstele i-au făcut cele după rânduială și l-au condus pe ultimul drum.

Mitra, Toiagul și Omoforul s-au așezat spre odihna și amintirea celui care le-a purtat cu multă dragoste și dăruire pentru Biserică și oameni. 

Acolo, la căpătâi de prohodire, s-au făcut auzite cuvintele Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, care a pecetluit bogăția mărturiilor din aceste zile despre Preasfinția Sa:

„Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, un ierarh erudit, evlavios și harnic, slujitor vrednic al Bisericii lui Hristos și ierarh devotat misiunii pastorale, culturale și academice, pe care l-am cunoscut încă din timpul slujirii noastre la Iași, ca Mitropolit al Moldovei și Bucovinei (1990-2007).

(...) Viața omului credincios nu se măsoară doar prin numărul anilor petrecuți pe pământ, ci mai ales prin lumina harului dumnezeiesc pe care o primește, o cultivă și o împărtășește semenilor săi. Lumina sfântă a vieţii pământeşti este rodirea harului Duhului Sfânt în viața omului și rămâne, după mutarea lui la Domnul, ca binecuvântare pentru semenii pe care i-a slujit și ca moștenire spirituală pentru Biserică.  Mutarea sa la Domnul, la o vârstă la care putea încă să aducă multe roade în viața Bisericii, ne cheamă să cugetăm la adevărul că „nu avem aici cetate stătătoare, ci o căutăm pe aceea ce va să fie” (Evrei 13, 14).

Lumina adevărată a credinței, a evlaviei și a faptelor bune pe care o răspândește omul în jurul său în timpul vieţii pe pământ şi în existenţa sufletului de dincolo de mormânt, este, de fapt, lumina harului dumnezeiesc pe care îl poate face roditor omul credincios şi harnic, înțelept şi darnic.

Această lumină este lumina virtuților sau a roadelor Duhului Sfânt în om (cf. Galateni 5, 22-23), roade pe care Preasfințitul Părinte Episcop-vicar Emilian Crișanul le-a împărtășit semenilor prin cuvintele sale înțelepte şi ziditoare, îndreptătoare şi vindecătoare, mărturisitoare ale adevărului şi apărătoare ale demnității umane create după chipul lui Dumnezeu.

El rămâne prezent între pământeni prin faptele sale de iubire milostivă şi smerită, de ajutorare a semenilor în nevoi şi în necazuri, dar şi de susținere a celor care au dorit să facă roditor talantul lor în folosul familiei, Bisericii şi societăţii.

Ne rugăm Domnului nostru Iisus Hristos, Arhiereul cel veșnic și Păstorul cel Bun, să odihnească sufletul robului Său, Preasfințitul Părinte Episcop-vicar Emilian Crișanul, în lumina, pacea și iubirea Preasfintei Treimi, împreună cu sfinții ierarhi slujitori și păstori ai Bisericii, care au bineplăcut lui Dumnezeu. Adresăm părinteşti condoleanţe...”

30 iunie 2026, zi de vremelnică despărțire, zi cernită pe vreme de caniculă, zi de rămas-bun. Astăzi, Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul a plecat de la ultima Liturghie pământească spre Liturghia cea cerească.

Și cine suntem noi să nu plângem, dacă Mântuitorul Însuși și-a plâns pe prietenul Lazăr?

Dumnezeu să vă odihnească în Lumină, Preasfințite Părinte EMILIAN! 

Explicație Foto de deschidere:

În stânga: PS Emilian, la una dintre activitățile la care l-am însoțit;

În dreapta: fotografie preluată de la Doxologia și anume aleasă tocmai pentru că acolo regăsim crucea; regăsim mitra, toiagul și omoforul; regăsim lumina lumânărilor și o regăsim pe Maica Domnului, cea pe care atât de mult a iubit-o, și de a cărei icoană ne leagă o profundă amintire de pe Muntele Mic.