George Dragomir a câștigat medalia de bronz în proba individuală masculină de sabie, la Campionatele Europene de scrimă de la Antony (Franța).
Dragomir a intrat direct în turul secund, cu o victorie în fața spaniolului Santiago Madrigal, cu 15-7, în optimi s-a impus în fața campionului mondial, georgianul Sandro Bazadze, cu 15-13, în sferturi l-a învins pe maghiarul Krisztian Rabb, cu 15-14, dar a pierdut semifinala cu francezul Jean-Philippe Patrice, cu 7-15, obținând medalia de bronz.
Titlul continental a revenit lui Patrice, victorios cu 15-13 în finala cu conaționalul Maxime Pianfetti. O altă medalie de bronz a fost obținută de maghiarul Andras Szatmari.
Răzvan Ursachi s-a clasat pe locul 23, Vlad Covaliu pe 27 (învins de Pianfetti în șaisprezecimi), iar Radu Nițu pe 36.
La floretă feminin, Rebeca Cândescu a ocupat locul 22, Andreea Dincă a încheiat pe 26, iar Emilia Corbu pe 32.
Medalia de aur a fost cucerită de ucraineanca Olga Sopit, victorioasă în finala cu italianca Arianna Errigo (15-8). Medaliile de bronz au revenit spaniolei Maria Marino și rusoaicei Vladislava Peniușkina.
Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.