Sabrera Amalia Covaliu, cel mai bun tânăr sportiv european în 2025. La Gala EOC Budapesta 2026, Amalia Covaliu a primit trofeul Piotr Nurowski de la președintele CIO, Kirsty Coventry.
Trofeul, acordat de Comitetele Olimpice Europene, i-a recunoscut performanțele excepționale din scrimă și a fost acordat în urma voturilor Comitetelor Naționale Olimpice prezente la a 55-a Adunare Generală a Comitetelor Olimpice Europene de la Budapesta.
Amalia Covaliu, campioană mondială de cadete la sabie și multiplă medaliată europeană de juniori, a impresionat prin discursul liber, echilibrat și marcat de pasiunea pentru scrimă, într-o notă de siguranță și încredere în fiecare cuvânt rostit. Ea și-a prezentat rezultatele și moștenirea importantă pe care a primit-o încă din prima zi în care a ales să practice sport de mare performanță. Inspirația familiei și motivația de a-și egala fratele în rezultate i-au marcat cariera. Visul său este să concureze la Jocurile Europene de la Istanbul 2027 și să se califice la Jocurile Olimpice Los Angeles 2028, alături de fratele său, Vlad Covaliu, medlaiat mondial si european la sabie seniori.
Părinții Amaliei au aplaudat-o din sală. Mama, Irina Covaliu, antrenoarea Amaliei, a fost invitată la Adunarea Generală, în timp ce tatăl sau, Mihai Covaliu, a însoțit-o pe scenă ca președinte al Comitetului Olimpic și Sportiv Român.
Amalia a urcat pe scena de la Gala EOC zâmbind și a primit trofeul de la președintele CIO Kirsty Coventry și Spyros Capralos, președintele EOC.
”Nu am avut emoții, am dorit să transmit încredere și pasiune în tot ceea ce fac. Am în spate familia și oamenii din scrimă care mă ajută și îmi alimentează visurile, dorința de a arăta tinerilor că prin muncă poți să îți atingi obiectivele. Pentru mine tot ceea ce învăț din sport sunt lecții care mă ajută și în afara planșei de scrimă. Mulțumesc Comisiei Sportivilor de la Comitetul Olimpic și Sportiv Român care m-a propus pentru acest premiu și personalităților din Mișcarea Olimpică Europeană care m-au ascultat și au crezut în mine. Am mai făcut un pas spre visul meu!”, a declarat Amalia Covaliu cu trofeul în brațe și înconjurată de delegația tricoloră prezentă la Budapesta.
Pentru prima dată în istoria decernării acestui trofeu, două sportive au avut același număr de voturi. Clasamentul celor cei șase nominalizați la Premiul Piotr Nurowski pentru titlul de cel mai bun sportiv junior al Europei în 2025 a arătat astfel:
1. Amalia COVALIU Scrimă (ROU) și Allika INKERI MOSER Atletism (EST) câte 13 voturi;
2. Andrea BERISAJ Taekwondo (MNE) cu 8 voturi;
3. Ivan IVANOV Tenis (BUL) cu 7 voturi;
4. Ruby EVANS Gimnastică artistică (GBR cu 6 voturi);
5. Maruša Tereza ŠERKEZI Ciclism (SLO) cu 2 voturi.
Premiul constă într-o bursă de formare de 15.000 de euro pe care Amalia Covaliu o poate utiliza pentru pregătirea sportivă.
Delegația României, din care au făcut parte și reprezentanții Comitetului de Organizare al FOTE Brașov 2027, au aplaudat succesul Amaliei Covaliu.
Premiul a fost creat în memoria fostului președinte al Comitetului Olimpic Polonez Piotr Nurowski, care a murit în 2010 într-un accident de avion, și se acordă anual pentru sporturile de vară și, separat, pentru cele de iarnă.
Din România doar campionul olimpic la înot David Popovici a câștigat trofeul în 2021, iar în 2012, gimnasta Larisa Iordache s-a clasat a doua.
Federația Română de Scrimă
Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.