Veteranul de război Ilie Hurmuzache a împlinit venerabila vârstă de 101 ani. Distinsul veteran, născut pe data de 4 iunie 1925, a participat pe frontul celui de-Al Doilea Război Mondial, ca premilitar, de la o vârstă fragedă.
În România, începând cu anul 1935, s-a instituit „Pregătirea premilitară”, al cărei scop, potrivit legilor în vigoare din acea perioadă, era acela de a le oferi tinerilor o instruire premergătoare satisfacerii stagiului militar. Această formă de pregătire era obligatorie pentru toți tinerii între 18 și 20 de ani.
Începând cu anul 1942, în plin război, s-a luat măsura ca băieții să fie recrutați încă de la vârsta de 17 ani și obligați să urmeze instrucția premilitară, fiind nevoie de trupe pentru misiunile efectuate în război. Aceștia au fost concentrați în timp de război de comandamentele, unitățile și serviciile armatei, pentru executarea serviciilor în legătură cu apărarea teritoriului sau pentru lucrări ce privesc salvarea statului, județelor, comunelor ori cetățenilor. Premilitarii erau chemați pentru a efectua muncă de război, cum ar fi, lucrări de fortificații sau de reparare, de degajare a drumurilor, în beneficiul unităților aflate chiar pe linia frontului ori în zona din spatele acestuia sau chiar pentru a lupta cu arma în mână. (Sursă text: Legea nr. 752/1942 „pentru educația și instrucția extrașcolară și pregătirea premilitară”).
Pentru faptele de vitejie de pe câmpul de luptă venerabilul veteran de război a fost decorat cu Medalia „Crucea comemorativă a celui de-Al Doilea Război Mondial, 1941-1945”, iar în urma ordinelor generale de avansare în grad, emise după anul 1990 de Ministerul Apărării Naționale, a ajuns la gradul de maior.
Foto: Rotunda de poveste
Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.