Cristian Mungiu a câștigat al doilea Palme d'Or din carieră, cu filmul "Fjord". Filmul cineastului Cristian Mungiu a fost recompensat aseară, la cea de-a 79-a ediţie a Festivalului de film de la Cannes, cu prestigioasa Palme d’or. Realizatorul român intră astfel în cercul restrâns al celor laureaţi de două ori cu acest mulrâvnit premiu.

ICR: Cristian Mungiu este singurul regizor român distins cu Palme d'Or pentru lungmetraj la Cannes. Premiul i-a fost decernat de două ori: în 2007, pentru “4 luni, 3 săptămâni și 2 zile”, film care abordează tema avortului ilegal în România, și în 2026 pentru “Fjord”, coproducție care pornește de la cazul Bodnariu, familie care s-a aflat în confict cu sistemul de protecție a copilului acum zece ani. Filmul abordează teme precum ciocnirea culturală și religioasă, prejudecăți, toleranță, limitele libertății individuale versus protecția copilului, conformism social. 

Pe lângă cele două lungmetraje regizate de Mungiu, o serie de scurtmetraje românești au primit Palme d’Or la Cannes: 

1957: “Scurtă istorie (A Brief History)”, regizat de Ion Popescu-Gopo, scurtmetraj de animație celebru, care rezumă istoria omenirii. Primul mare succes românesc la Cannes.

1969: “Cântecele Renașterii”, regizat de Mirel Ilieșiu, un scurtmetraj documentar despre Corul Madrigal. 

2004: “Trafic”, regizat de Cătălin Mitulescu, unul dintre filmele care au marcat începutul Noului Val Românesc. Scurtmetrajul urmărește un om de afaceri român care rămâne blocat în trafic în București, în drum spre o întâlnire importantă. 

2008: “Megatron”, regizat de Marian Crișan. Scurtmetrajul urmărește un băiețel care locuiește cu mama sa singură într-un sat. De ziua lui, mama îl duce la București ca să-i ofere cadoul dorit: un robot Megatron din meniul pentru copii McDonald’s.

****

Despre “Fjord”

Filmul “Fjord” este o dramă scrisă, regizată și co-produsă de regizorul român Cristian Mungiu. Este prima sa producție majoră în limba engleză (cu elemente multilingve: norvegiană, engleză, suedeză, română) și a câștigat Palme d’Or la Festivalul de la Cannes 2026, alături de alte patru premii: Premiul François Chalais, FIPRESCI, Premiul Juriului Ecumenic, Prix de la Citoyenneté. Este al doilea trofeu Palme d’Or obținut de Cristian Mungiu, după triumful din 2007 cu „4 luni, 3 săptămâni și 2 zile”.

Sinopsis

Mihai și Lisbet Gheorghiu, un cuplu româno-norvegian religios se mută cu cei cinci copii ai lor din România în Norvegia (un sat izolat într-un fiord) după moartea părinților lui Mihai. Scopul este apropierea de familia lui Lisbet, care împărtășește aceleași valori religioase. Acolo, ei se împrietenesc cu vecinii lor (familia Halberg), iar copiii se joacă împreună, în ciuda educației diferite.

Situația se complică dramatic atunci când fiica adolescentă Elia apare la școală cu vânătăi, declanșând suspiciuni de abuz. Serviciile de protecție a copilului deschid o anchetă, iar familia devine subiectul criticii opiniei publice. Filmul explorează zonele gri morale, prejudecățile față de imigranți conservatori și tensiunile dintre conservatorism religios și liberalism secular.

Distribuție:

Sebastian Stan — Mihai Gheorghiu 

Renate Reinsve — Lisbet Gheorghiu 

Lisa Carlehed — Mia

Ellen Dorrit Petersen — Gunda

Lisa Loven Kongsli — Frida

Henrikke Lund-Olsen — Noora

Vanessa Ceban— Elia 

Alți actori: Christian Rubeck, Markus Scarth Tønseth, Maria Bock, Alin Panc, Adrian Titieni etc.

Regie și scenariu: Cristian Mungiu

Producători principali: Cristian Mungiu, Tudor Reu (Mobra Films – România), Dyveke Bjørkly Graver, Andrea Berentsen Ottmar, Katrin Pors etc.

Coproducție internațională România-Franța-Norvegia-Suedia-Danemarca-Finlanda: 

Mobra Films, Why Not Productions, Eye Eye Pictures, Film i Väst, Garagefilm International, Snowglobe, Aamu Film Company, France 3 Cinéma. 

Vânzări internaționale: Goodfellas

Distribuție SUA/UK/etc.: Neon

Imagine: Tudor Vladimir Panduru

Montaj: Mircea Olteanu

Muzică: Kaspar Kaae

Filmul are o durată de 146 de minute și a primit recenzii pozitive, fiind lăudat pentru scenariul complex, interpretările nuanțate (în special Sebastian Stan și Renate Reinsve), construcția morală ambiguă și explorarea profundă a temelor actuale. Criticii notează stilul rece, realist și provocator, tipic lui Mungiu.