David Popovici a câştigat sâmbătă, 25 aprilie, a patra medalie de aur la Campionatul Naţional pentru seniori, tineret şi juniori (bazin de 50 de metri), el impunându-se în finala la 100 m liber.
Popovici a parcurs cei 100 de metri în 47 de secunde şi 52 de sutimi, pe locul doi s-a clasat Patrick Dinu, cu timpul 48.01, iar pe trei a terminat Eric Andrieş, cu timpul 49.58.
Vineri, Popovici a făcut parte din ştafeta de 4x100 m liber a CS Dinamo, care a urcat pe prima treaptă a podiumului. Anterior, el a câştigat şi aurul la 50 m liber şi la 200 m liber.
Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.