Național Învățământ Cultură Ultima oră
Ana Blandiana, Doctor Honoris Causa al Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași
Ana Blandiana, Doctor Honoris Causa al Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași
17/03/2026 ⋅ 0 comentarii

 Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași i-a conferit titlul de Doctor Honoris Causa doamnei Ana Blandiana, una dintre cele mai importante voci ale literaturii române contemporane și o personalitate emblematică a culturii și conștiinței civice.

Ceremonia a avut loc pe 16 martie 2026, în Sala Senatului UAIC, în prezența membrilor comunității academice și a unor invitați de prestigiu.

Distincția reprezintă o recunoaștere a contribuției excepționale a Anei Blandiana la literatura română și universală, dar și a implicării sale constante în apărarea valorilor democratice și a libertății de expresie.

 „Mă simt intimidată, emoționată, recunoscătoare…”, a declarat Ana Blandiana la primirea titlului.

 Astăzi, 17 martie 2026, în Aula Magna „Mihai Eminescu” a avut loc conferința susținută de doamna Ana Blandiana: „Poezie și proză sau despre ce se vede în oglindă”.


Foto: UAIC

Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.