Expoziția tematică 'Tronuri domnești și regale', care reconstituie poveștile a șase tronuri - obiecte cu o încărcătură istorică, simbolică și artistică deosebită, ce amintesc de momente de referință și personalități marcante ale istoriei naționale - se va deschide joi, de la ora 13:00, la Muzeul Național de Istorie a României (MNIR).
Potrivit unui comunicat al MNIR, prin prezentarea acestor bunuri culturale de mare importanță din patrimoniul instituției muzeale, organizatorii încearcă să reconstituie 'traseele' pe care acestea le-au urmat și 'încercările' la care au fost supuse de-a lungul timpului.
Impunătorul tron folosit de Grigore Dimitrie Ghica, primul domnitor pământean al Țării Românești după încheierea domniilor fanariote (1822-1828), se remarcă prin elementele decorative de sorginte diversă (neo-Renaștere italiană, neoclasicism etc.), specifice eclectismului european din prima jumătate a secolului al XIX-lea.
Tronul lui Gheorghe Bibescu, al doilea domnitor regulamentar al Țării Românești (1842-1848), cel care a abdicat în urma izbucnirii Revoluției de la 1848, a fost realizat, cel mai probabil, într-un atelier austriac, prezentând caracteristici ale așa-numitului 'stil Blondel', în vogă la Viena după 1840.
Tronurile domnitorului Alexandru Ioan Cuza și al Doamnei Elena Cuza, care prezintă, din punct de vedere stilistic, caracteristicile stilului Napoleon III (Second Empire), au fost folosite, pentru o bună perioadă de timp, și de principele/regele Carol I și de principesa/regina Elisabeta.
'Astfel, aceste tronuri sunt legate de două momente de importanță majoră ale istoriei moderne: Unirea Principatelor Române (1859) și proclamarea Regatului (fiind prezente la ceremoniile Încoronării, din 10 mai 1881)', precizează MNIR.
Totodată, spectaculosul tron al reginei Elisabeta, realizat de Casa Krieger din Paris, în anul 1884, prezintă particularitățile stilistice ale stilului neo-bizantin, cu un decor caracteristic unui 'revival' al artei medievale românești.
În expoziție se mai află și impunătorul tron din lemn masiv, cu spătar înalt de doi metri, al regilor României din Palatul Adunării Deputaților, realizat la începutul secolului XX și care era considerat în epocă 'o minune a artei decorative'.
Expoziția va putea fi vizitată până pe 15 aprilie, de miercuri până duminică (9:00 - 17:00, conform orarului de iarnă, respectiv 10:00-18:00, program de vară).
Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.