Performanță extraordinară pentru Alexandra Adoch, care a câștigat medalia de argint la Campionatele Europene de Cadeți, desfășurate la Tbilisi.
După un parcurs excelent, cu victorii clare și multă determinare, Alexandra a ajuns în marea finală, unde a întâlnit o adversară puternică din Turcia, Atmaca Alara. A cedat în ultimul act în fața turcoaicei, dar a luptat cu ambiție, demonstrând caracter și valoare la cel mai înalt nivel european.
„Această medalie de argint confirmă talentul, munca și potențialul uriaș al sportivei noastre, care este beneficiară a programului Burse Olimpice pentru Juniori și reprezintă un nou motiv de mândrie pentru scrima românească. Felicitări, Alexandra! Felicitări, antrenorilor Teofil Moisuc și Iulian Teacă! Felicitări, ACS Floreta Timișoara! Suntem mândri de voi!”, au transmis reprezentanții Federației Române de Scrimă.
Foto: FRS
Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.