David Popovici, dublu campion mondial la Singapore, a fost ales cel mai bun sportiv din Balcani în anul 2025, a anunțat, luni, agenția bulgară de știri BTA, care a organizat cea de-a 52-a ediție a acestei anchete.
Popovici, care a câștigat premiul pentru a doua oară, prima dată fiind în 2022, s-a impus cu un total de 70 de puncte, după titlurile de campion mondial obținute la 100 m liber și 200 m liber.
David Popovici nu a putut participa la ceremonia de premiere, dar le-a transmis organizatorilor un mesaj.
''Este o mare onoare să primesc acest premiu în cadrul celei de-a 52-a ediții a Balkan Athlete of the Year, organizată de BTA. Să fiu parte din acest moment, care marchează și 128 de ani de tradiție ai BTA, face această recunoaștere și mai specială. Mulțumesc organizatorilor, felicitări și celorlalți sportivi nominalizați, mulțumesc echipei mele și tuturor celor care m-au susținut. Acest premiu ne aparține tuturor!'', a transmis David Popovici.
Podiumul a fost completat de baschetbalistul sârb Nikola Jokic (Denver Nuggets), cu 46 de puncte, și de halterofilul bulgar Karlos Nasar, cu 41 de puncte, care a primit un premiu special.
Clasamentul final în ancheta Cel mai bun sportiv din Balcani în 2025:
1. David Popovici (România/înot) 70 puncte
2. Nikola Jokic (Serbia/baschet) 46
3. Karlos Nasar (Bulgaria/haltere) 41
4. Giannis Antetokounmpo (Grecia/baschet) 39
5. Zrinka Ljutic (Croația/schi alpin) 35
6. Emmanouil Karalis (Grecia/atletism) 33
7. Alperen Șengun (Turcia/baschet) 30
8. Distria Krasniqi (Kosovo/judo) 24
9. Aleksandar Nikolov (Bulgaria/volei) 23
10. Stefanos Ntouskos (Grecia/canotaj) 22
...
Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.