Național Ultima oră
Sorana Cîrstea s-a calificat în sferturile de finală la Transylvania Open
Sorana Cîrstea s-a calificat în sferturile de finală la Transylvania Open
04/02/2026 ⋅ 0 comentarii

Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în sferturile de finală ale turneului Transylvania Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 283.347 de dolari și găzduit de BTarena din Cluj-Napoca, după ce a dispus de slovena Tamara Zidansek cu 6-1, 6-0.

Cîrstea (35 ani, 36 WTA), a treia favorită, s-a impus după numai 53 de minute, în fața unei adversare venite din calificări (28 ani, 153 WTA).

Sorana Cîrstea și-a asigurat un cec de 7.025 și 54 de puncte WTA, iar în sferturi o va înfrunta pe austriaca Anastasia Potapova (24 ani, 58 WTA), campioana en titre.


Foto: Facebook / TransylvaniaOpen

Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.