Gesturile de recunoștință față de un bine primit pot rămâne de multe ori adevărate repere pentru cei cărora le sunt destinate.
Înaintea sărbătorilor Pascale, Brigada 15 Mecanizată "Podu Înalt" a întreprins o misiune umanitară în județul Iași, în cadrul căreia mai multe persoane defavorizate s-au bucurat de alimentele oferite de reprezentanții Armatei.
Atunci, un bătrân a fost imortalizat într-o fotografie mulțumindu-le militarilor cu mâinile împreunate deasupra capului. Un gest de mulțumire care nu a trecut neobservat și a fost preluat de toată Armata.
”Este un semn ce ne poate aduce victoria în această luptă din zilele noastre. Această împreunare a mâinilor deasupra capului poate reprezenta pe de-o parte unele mulțumiri concretizate, pe cealaltă parte imaginea "unității" și cu atât mai important este și faptul că acest semn este provenit dintr-un gest nobil transformat în recunoștință. În condițiile în care în această perioadă vorbim despre distanțare socială și separare fizică haideți să ne amintim și de partea de "unitate"...practic singurul concept ce a funcționat în toate marile victorii ale istoriei”, au scris reprezentanții Ministerului Apărării Naționale pe pagina de socializare.
Început în Iași, apoi transmis în Ploiești și în București, până peste hotare în Mali și Afghanistan, semnul victoriei a început să ia amploare.
”Începem să fim împreună și să fim din ce în ce mai mulți! Haideți cu toții mâinile sus să strigăm: "Suntem împreună...pentru că doar împreună putem reuși!" Capul sus, România!”, au mai scris reprezentanții MApN.
Foto: Facebook / MApN
Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.