Național Din Arad Meteo Comunicate de Presă Ultima oră
IGSU: Animalele simt frigul la fel de aspru ca noi. Un adăpost mai bun și puțină grijă în plus le pot proteja de ger
IGSU: Animalele simt frigul la fel de aspru ca noi. Un adăpost mai bun și puțină grijă în plus le pot proteja de ger
08/01/2026 ⋅ 0 comentarii

  Animalele simt frigul la fel de aspru ca noi. Un adăpost mai bun și puțină grijă în plus le pot proteja de ger. 

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) recomandă cetățenilor să fie siguri că sursele de încălzire funcționează în siguranță și să nu folosească sobe cu improvizații, în contextul în care în Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania și la munte temperaturile vor coborî la -15/ -10 grade Celsius. De asemenea, reprezentanții IGSU reamintesc celor care au animale că ele simt frigul la fel de aspru ca noi, iar un adăpost mai bun și puțină grijă în plus le pot proteja de ger. 

„Este o noapte în care e bine să rămâneți mai mult la adăpost. Hainele groase, puse în straturi, căciula și mănușile devin aliați de încredere pentru oricine trebuie să iasă din locuință.

În case, e important să aveți grijă la sursele de încălzire și să vă asigurați că totul funcționează în siguranță. Nu folosiți sobe cu improvizații și nu adormiți cu focul aprins.

Animalele simt frigul la fel de aspru ca noi. Un adăpost mai bun și puțină grijă în plus le pot proteja de ger.

Pentru șoferi, gerul poate aduce drumuri alunecoase. Este recomandat să plecați la drum doar dacă este necesar, să circulați cu viteză redusă, să păstrați distanța față de celelalte vehicule și să vă asigurați că mașina este echipată corespunzător pentru iarnă.”, transmite Biroul de presă al IGSU. 


 


Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.