Veteranul de război Ion Marin a împlinit venerabila vârstă de 102 ani.
Cu acest prilej, distinsul veteran a fost înconjurat de reprezentanți din Garnizoana Focșani, Brigada 282 Blindată „Unirea Prinipatelor” și Centrul Militar Zonal Vrancea „Regele Carol I”, cărora s-au alăturat reprezentanții comunității locale, membrii Asociației „Fiii comunei Obilești”, precum și membrii familiei.
Veteranul Ion Marin s-a născut într-o zi de 23 noiembrie în anul 1923, satul Tătăranu, comuna Mărtinești, județul Vrancea.
A participat direct la luptele pentru eliberarea Transilvaniei, pe Frontul de Vest, în perioada 20 mai 1944 – 20 noiembrie 1945. În octombrie 1944, fost luat prizonier.
Pentru faptele de vitejie de pe câmpurile de bătălie, venerabilul veteran de război a fost decorat cu Medalia „Crucea comemorativă a celui de-Al Doilea Război Mondial, 1941-1945".
La mulți ani! Onoare și respect!
Foto: Brigada 282 Blindată „Unirea Principatelor”
Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.