Național Din Arad Social Life Ultima oră
Primăria Arad, iluminată în portocaliu de Ziua Internațională pentru Eliminarea Violenței împotriva Femeilor
Primăria Arad, iluminată în portocaliu de Ziua Internațională pentru Eliminarea Violenței împotriva Femeilor
25/11/2025 ⋅ 0 comentarii

Primăria Aradului va fi iluminată în portocaliu, în seara zilei de 25 noiembrie, pentru a marca Ziua Internațională pentru Eliminarea Violenței împotriva Femeilor.

Evenimentul este parte a campaniei internaționale „16 zile de Activism împotriva Violenței asupra Femeilor” demers global de informare, conștientizare și sensibilizare privind gravitatea fenomenului violenței domestice. Inițitiva aparține Agenției Naționale pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați (ANES), instituție publică de specialitate aflată în subordinea Guvernului României și în coordonarea Cancelariei Prim-ministrului, cu responsabilități în elaborarea, coordonarea și implementarea politicilor privind egalitatea de șanse și prevenirea și combaterea violenței domestice.

Acțiunea își propune creșterea vizibilității fenomenului violenței domestice și atragerea atenției opiniei publice și a factorilor de decizie asupra necesității consolidării politicilor publice în domeniu, evidențiind, totodată, angajamentul instituțiilor locale în prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor.

Campania internațională pentru eliminarea violenței împotriva femeilor și fetelor a fost lansată în anul 1991. De atunci se derulează anual între 25 noiembrie (Ziua Internațională a Luptei împotriva Violenței asupra Femeilor) și 10 decembrie (Ziua Internațională a Drepturilor Omului).

Victimele violenței domestice au la dispoziție o linie telefonică gratuită. 

Numărul unic de contact 0800.500.333 poate fi apelat 24/24 ore, 7/7 zile.

Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.