Național Ultima oră
Ziua de 29 octombrie, instituită ca „Ziua Reginei Maria”
Ziua de 29 octombrie, instituită ca „Ziua Reginei Maria”
20/11/2025 ⋅ 0 comentarii

Președintele României, Nicușor Dan, a promulgat joi, 20 noiembrie, legea pentru instituirea datei de 29 octombrie ca Ziua Reginei Maria. Proiectul a fost adoptat pe 28 octombrie de Camera Deputaților, ca for decizional.

Cu prilejul marcării acestei zile, Parlamentul, Administrația Prezidențială, Guvernul, autoritățile administrației publice locale, precum și instituțiile publice aflate în subordinea sau în coordonarea acestora pot aloca fonduri din bugetele proprii sau din alte surse atrase, potrivit legii, pentru a organiza sau sprijini logistic și/sau financiar manifestările sportive, culturale, artistice, educaționale sau programele de promovare organizate, în limita bugetelor aprobate.

În ziua de 29 octombrie, instituțiile publice arborează drapelul național, potrivit prevederilor Legii nr. 75/1994 privind arborarea drapelului României, intonarea imnului național și folosirea sigiliilor cu stema României de către autoritățile și instituțiile publice, cu modificările și completările ulterioare.

Potrivit unui amendament, în vederea marcării Zilei Reginei Maria, Societatea Română de Radiodifuziune și Societatea Română de Televiziune, în calitate de servicii publice, pot produce, difuza sau redifuza conținut editorial care promovează acțiunile și activitățile realizate cu ocazia manifestărilor dedicate acestei zile.

Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.