Poliţia recomandă cetăţenilor, pentru cumpărături sigure în mediul online, să se asigure că firmele sau magazinele de la care achiziţionează produse sunt de încredere şi să verifice rating-ul vânzătorilor pe site-urile de comerţ online.
"Introduceţi adresa site-ului pe care intenţionaţi să efectuaţi plata şi nu daţi click pe link-uri primite pe mail. În unele situaţii, aceste link-uri vă pot direcţiona către site-uri false, care imită perfect site-urile comercianţilor. Asiguraţi-vă că transferul informaţiilor se face în mod securizat. Verificaţi existenţa simbolului de tip lacăt în bara URL şi folosiţi un protocol HTTPS sau SSL atunci când navigaţi pe internet. Înainte de a introduce datele cardului bancar, asiguraţi-vă că site-ul este securizat: în stânga sus va apărea un lăcăţel care va indica faptul că respectivul site este securizat, iar adresa site-ului va începe cu HTTPS", informează un comunicat al Inspectoratului Poliţiei Judeţene Tulcea transmis miercuri AGERPRES.
De asemenea, cumpărătorul este important să deţină un sistem de operare actualizat şi un antivirus, de asemenea, actualizat, iar firewall-ul să fie activat, deoarece există programe care pot înregistra caracterele tastate, astfel datele cardului bancar, precum şi alte date de identificare sau autentificare pot ajunge în posesia unor persoane neautorizate.
"Este recomandat să folosiţi carduri de credit atunci când cumpăraţi online. Majoritatea cardurilor de credit au politici stricte în ceea ce priveşte siguranţa clienţilor. Fiţi atent la plăţile recurente (automate). Înainte de a furniza datele cardului pentru a plăti un serviciu cu reînnoire, informaţi-vă cum puteţi să încetaţi serviciul plăţilor recurente", se arată în comunicat.
Totodată, este indicat să fie păstrate documentele referitoare la plăţile efectuate online, deoarece acestea pot fi folosite pentru stabilirea termenilor şi condiţiilor vânzării sau pentru a face dovada plăţii pentru bunuri.
În cazul achiziţiilor online de la alte persoane, nu este recomandată trimiterea banilor în avans. Dacă este posibil, este indicat să se folosească un serviciu cu plata ramburs. "Nu trimiteţi datele cardului prin e-mailuri necriptate. Unii comercianţi online din afara Europei pot cere să le trimiteţi prin fax copii ale cardului şi paşaportului, drept garanţie. Nu daţi curs unei astfel de solicitări", precizează Poliţia.
Sursa: Agerpres
Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.