Pelerinajul închinat hramului Catedralei Mitropolitane din Iaşi va începe miercuri dimineață, 8 octombrie, de la ora 6.00, odată cu citirea Acatistului Sfintei Cuvioase Parascheva.
Ulterior acestui moment, racla cu sfintele moaște va fi purtată în cadrul tradiţionalei procesiuni, fiind depusă în baldachinul special amenajat în curtea Ansamblului Mitropolitan, unde va rămâne până când rândul de închinare va putea fi gestionat din interiorul lăcaşului de cult, moment estimat a fi la începutul zilei de miercuri, 15 octombrie.
Anul acesta, pelerinii care vor veni la Catedrala Mitropolitană să aducă prinos de rugăciune și cinstire Sfintei Cuvioase Parascheva se vor putea închina şi la moaștele Sfântului Grigorie Palama, aduse din Tesalonic (Grecia), la finalul zilei de 11 octombrie.
Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.