Maestrul Victor Rebengiuc și-a anunțat retragerea după o carieră de șapte decenii.
După o carieră de șapte decenii, marele actor a anunțat că se retrage. Andre a fost ultimul său rol, în piesa Tatăl, jucată la Teatrul Bulandra în perioada 2022-2025. Teatrul Bulandra a confirmat luni seară vestea retragerii din acest rol.
„Cu aceeași demnitate și eleganță cu care a jucat, vreme de peste 70 de ani, pe scenele Bulandra, maestrul Victor Rebengiuc a ales, la aproape trei ani de la premieră, să se despartă de personajul André, din spectacolul „Tatăl”.
Teatrul Bulandra onorează, cu profund respect, dorința domnului Rebengiuc de a pune capăt drumului acestui spectacol care a făcut săli pline de la prima reprezentație până la cea din urmă, oferindu-ne încă o lecție de noblețe, în teatru și în viață, precum și de respect pentru publicul său.
Model pentru generații întregi, Victor Rebengiuc continuă să ne inspire cu arta și umanitatea sa, cu sensibilitatea, umorul, înțelepciunea, conștiința sa lucidă și onestitatea. Față de sine și față de lume.
Vă mulțumim domnule Victor Rebengiuc pentru tot ce ne-ați oferit, vă mulțumim că (ne) sunteți, iar întâlnirea cu personajul André, în „Tatăl" va rămâne o amintire prețioasă, un reper de lumină și adevăr, purtat în inimile celor care l-au trăit.”, au transmis reprezentanții Teatrului Bulandra.
Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.