La Porto Flavia, în Sardinia, acolo unde marea întâlnește stâncile abrupte, Constantin Popovici a scris din nou istorie pentru România: Medalie de argint la World Aquatics High Diving World Cup 2025, într-o competiție care a ținut lumea cu sufletul la gură, informează ANS.
De pe platforma suspendată la 27 de metri înălțime, Popovici a demonstrat de ce este unul dintre cei mai mari sportivi ai lumii: a efectuat cea mai dificilă săritură din concurs – stând pe mâini, trei salturi și jumătate înapoi, echer – cu un coeficient impresionant de dificultate: 6! O dovadă de curaj, forță și perfecțiune tehnică.
Cătălin Preda a încheiat pe un onorabil loc 6, confirmând valoarea extraordinară a școlii românești de high diving și spiritul de echipă al tricolorilor.
Sezonul continuă cu încă două competiții internaționale în acest an, iar în 2026, toate privirile vor fi ațintite spre Campionatul European de la Paris.
Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.